Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Școlar Reșița a câștigat Euroregiunea RO5 la minihandbal masculin.

Opt echipe s-au întrecut la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava, în cadrul Euroregiunii RO5 la minihandbal masculin. „Minionii” profesoarei Carmen Dumitru au fost la înălțime și, încurajați din tribună de părinți, cei mai înfocați suporteri ai lor, au trecut cu brio peste faza pe Euroregiune și s-au calificat în turneul semifinal. De pe primul loc! Aceasta după ce au învins în finală echipa CSS-LPS Banatul Timișoara. Speranțele handbalului reșițean și-au depășit și adversarele din grupă, în care au întâlnit pe Unirea Sânnicolau Mare, HC Beldiman Arad și LPS Banatul Timișoara. Din cealaltă grupă au făcut parte CSS LPS Banatul Timișoara, Știința „U” Petroșani, CSS Lugoj și Victoria Nădlac. „Așa cum mi-am dorit, cei mici au avut parte de susținere fantastică din tribună. Și așa cum am promis, nu am dezamăgit”, a spus prof. Carmen Dumitru.

Iată și numele „minionilor” care fac parte din echipa CSM Școlar Reșița: Patrick Andrei Dumitru, Ianis Florin Osain, Sasha Tomoioagă, Alexandru Vladimir Tomoioagă, Patric Nicolas Lungu, Sergiu Patrick Șoavă, Raul Gușatu, Mihai Rădoi, Cristian Angelo Stoia-Ciurcu, Mihnea Gabriel Modog, Rafael Alexa Potoceanu, Mario Alexian Negru, Darian Măran, Deian Cuzmanovici, Alexandru Davor Iser, Robert Octavian Peșchir, Ionuț Marian Iacobici, Andreas Eduard Boru, Sergiu Gabriel Goian, Patrick Crăciun, Sergiu Iulian Calestru, Cătălin Alexandru Tipol, David Eduard Novăcescu, Luca Mihail Șerbănescu.

La festivitatea de premiere au fost acordate medalii, diplome, pungi cu dulciuri și cupe. Au fost prezenți conf. univ. dr. Liliana Dacica, directorul Direcţiei Generale de Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Reşiţa, precum și handbalistul Mihai Rohozneanu.

Adaugă comentariu