Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat în data de 20 august 1854. Pentru a marca acest eveniment, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează la 165 de ani un plic filatelic ocazional şi o ștampilă filatelică ocazională.

Ştampila va fi folosită marţi, 20 august 2019, în cadrul oficiului poștal din Oravița, fiind aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română, pentru ca întreaga corespondență care se trimite în această zi din Oravița să fie marcată cu această ştampilă. De asemenea, la inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, un grup de reșițeni se va deplasa astăzi cu mașina la Oravița și la Baziaș, pentru a marca simbolic evenimentul petrecut acum 165 de ani.

În urmă cu cinci ani, ca rezultat al unei activități de omagiere similare, se mai putea circula cu trenul pe ruta Oravița – Iam, atunci operabil de o firmă privată de transport persoane pe calea ferată. Din 2015, pe acest tronson de cale ferată nu mai circulă niciun tren. Tronsonul Oravița – Iam face parte și astăzi din situl „Calea ferată Baziaș – Oravița – Anina“ , clasat ca monument istoric înregistrat cu cod LMI CS-II-a-A-10949.01.

A.G.

Adaugă comentariu