Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Într-un meci din faza a doua a play-out-ului Ligii Naționale de handbal masculin, CS Caras-Severin – CSM București 29-32 (15-17).

Sâmbătă, 17 mai, de la ora 11, cărășenii vor întâlni pe Bucovina Suceava, la Sala Polivalentă. Pe lângă faptul că aveau lotul decimat, cărășenii au mai primit o lovitură în startul partidei, prin accidentarea coordonatorului de joc Mihai Rohozneanu, ce devine astfel incert pentru jocul de sâmbătă cu Bucovina Suceava.

Antrenorul Aihan Omer nu l-a putut utiliza pe interul Ioan Stan, suspendat o etapă după cartonașul roșu primit în meciul anterior, iar Demis Grigoraș a evoluat nerefăcut. Cu un lot restrâns, blazat, antrenorul Aihan Omer a recurs la improvizații, fără a avea soluții de schimbare, având o „bancă scurtă”.

În aceste condiții, CSM București nu a avut probleme în prima repriză și conducea în minutul 24 cu 17-10, dar o revenire spectaculoasă a cărășenilor, cu cinci goluri consecutive până la pauză și egalarea la 17 în debutul părții secunde, le dădeau tuturor speranțe. Însă, bucureștenii au găsit soluțiile pentru a se distanța decisiv în final și a pleca de la Reșița cu toate cele trei puncte.

În minutul 45, altercația dintre Turcu de la CS Caraș-Severin și Stoica de la CSM București este sancționată direct cu cartonașe roșii, astfel că încă un jucător este pierdut de cărășeni pentru meciul de sâmbătă, de la ora 11, cu Bucovina Suceava, de la Polivalentă. Cu două eșecuri în play-out, CS Caraș-Severin aproape că nu mai are cum să evite barajul cu echipele de pe locul secund din cele două serii ale Diviziei A.

În plus, există riscul ca până atunci echipa să nu mai aibă lotul complet, majoritatea jucătorilor fiind la final de contract. Și e normal că dacă aceștia nu vor primi asigurări că situația va fi una stabilă pentru viitorul sezon, vor da cel mai probabil curs unor oferte venite din alte părți. Sezonul încărcat, cu jucători ajunși la epuizare din cauza eforturilor îndelungate, cu interminabilele probleme financiare, se răsfrânge acum asupra echipei. Chiar dacă, fapt confirmat, handbaliștii sunt cu salariile la zi, situația s-a remediat, spun unii, mult prea târziu pentru psihicul acestei echipe. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar ar fi mare păcat să vorbim despre tripla câștigătoare a Cupei Challenge la timpul trecut.

CS Caraș-Severin în meciul cu CSM București: Ionescu, Marocico, Sămînță – Petrea (7 goluri), Vaidasigan (6), Sas (5), Grigoraș (4), Turcu (3), Grozăvescu (3), Marta (1), Rohozneanu, Pârvan.

1 Comment

  1. vladcslupescu Reply

    Ma tem ca, da. Ar fi interesant pentru cititorii d-stra, iubitori ai handbalului, sa fie informati, cine si de ce, a tras cortina. Operatia, a inceput, cred, inainte de inceperea campionatului, iar acum cineva isi freaca palmele de satisfactie.
    Mi-ar face placere sa acceptati provocarea.

Adaugă comentariu