Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Tronsonul de drum dintre Victoria şi Intim va fi închis timp de trei zile pe sensul de mers spre Centrul Civic.Demult reşiţenii n-au mai văzut lucrări de anvergură la drumuri şi iată că minunea se produce chiar zilele acestea. Astfel, în zilele de 12, 13 şi 14 iulie, între orele 5.00 şi 19.00, circulaţia vehiculelor va fi închisă pe sensul de mers Victoria – Intim, pe tronsonul dintre cele două zone, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a carosabilului.

În zilele cu pricina, în intervalul menţionat, transportul public local de călători va fi deviat, pe acelaşi sens de mers, pe strada Progresului şi Bulevardul Muncii. În staţiile Victoria, Mioriţa şi Intim vor fi montate panouri care să informeze călătorii în legătură cu staţiile temporare: alveola de preselecţie din zona vechii clădiri a poştei, Biserica Greco-Catolică de lângă Gara de Nord şi Parcul Copiilor.

Trebuie spus că, după ora 19.00, tronsonul va fi redat circulaţiei, iar traficul pe sensul de mers Intim – Victoria nu va fi afectat. „Cetăţenii sunt sfătuiţi să aleagă rute ocolitoare pe toată perioada restricţiei şi să respecte semnele de circulaţie“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Antoniu Mocanu

1 Comment

  1.  Cel mai bun traseu pentru a evita Govandarul daca nu este necesar, este Calea Timisoarei care poate prelua tot traficul indiferent de categoria de autovehicul Mol-Calea Timisoarei-Pasaj-Calea Caransebesului sau Mol-Calea Timisoarei-Triaj-Centru si retur pe ambele trasee prevazute cu indicatoare de orientare, inclusiv pentru cei aflati in tranzit.

Adaugă comentariu