Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Situația critică a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a reprezentat din nou subiect de dezbatere în plenul legislativului local.

Asta după ce un ales PSD, Gavrilă Ardelean, a încercat să inducă în plen ideea că decesul unei femei, înregistrat săptămâna trecută în spital, ar fi fost cauzat de medicii care nu i-au putut pune un diagnostic și de condițiile din spital. După ce managerul SMUC, Ionuț Mihăilică, a explicat că nici măcar necropsia nu a putut stabili cauza decesului și se așteaptă rezultatele toxicologice, Ardelean a fost contrazis chiar de un coleg de partid, medicul Eugen Munteanu, tot din rândul aleșilor social-democrați.

„Cunosc cazul, ne-am adunat toți colegii din spital. Am spus, după ce femeia s-a stins foarte rapid, că niciunde în lume nu se va găsi cauza decesului, a fost un caz excepțional, extrem de rar. Sunt curios peste câteva luni când vor veni și rezultatele toxicologice ce vor spune. Nu a fost vorba de neștiință din partea spitalului. Și dacă am fi trimis-o la Timișoara, până reluau analizele, ar fi murit”, a spus doctorul Munteanu, fost director al spitalului din Caransebeș.

A intervenit și primarul Felix Borcean, care a cerut aleșilor, indiferent de culoarea politică, să nu mai politizeze situația spitalului caransebeșean, mai ales că acesta se află într-un mare impas financiar. „Cred că sunt în asentimentul tuturor din această sală să nu mai politizăm spitalul. Situația este una critică. Nici medicii, nici pacienții nu au culoare politică, sau chiar dacă au, în perioada spitalizării și a prestării actului medical, aceasta nu trebuie să iasă în evidență. Spitalul este al întregii comunități și când spun asta mă refer la întregul spațiu pe care-l deservește, Caransebeș sau localitățile din jur. Decât să ne certăm și să arătăm cu degetul unii la alții și să scoatem în evidență petele negative ale spitalului, ar trebui să ne dăm mâna și să punem umărul la bunul mers al SMUC. Spitalul, în acest moment, are conturile blocate, nu se pot face plăți pentru medicamente, pentru echipamente sau utilități, iar noi, ca municipalitate, suntem, momentan, în imposibilitatea de a-i da o mână de ajutor. Ar trebui să ne dăm tot bugetul ca să acoperim cheltuielile spitalului. Așteptăm să primim o soluție pozitivă atât din partea Consiliului Județean, cât și, dacă se poate, a Guvernului. N-aș avea nicio ezitare ca Ministerul Sănătății să-l preia din nou, ca în urmă cu câțiva ani, pentru că în situația actuală este imposibil ca doar Primăria Caransebeș să asigure buna funcționalitate a spitalului. Dacă acum l-ar vrea înapoi, în secunda doi aș semna să-l preia ministerul”, a spus primarul Felix Borcean.

3 Comments

  1. ” niciunde în lume nu se va găsi cauza decesului, a fost un caz excepțional, extrem de rar” PAFF un medic care sa faca asemenea afirmatii -te ia cu frisoane,dar unde ne aflam noi domnule Dr.Munteanu ..in zona Crepusculara???!!!
    Spre informatia Dvs. in tarile normal dezvoltate medicina a evoluat foarte mult in ultimii 10 ani ai zice ca esti in filme S.F când te aflii intr-o sala de Operatie.
    Ca voi ati ramas in urma si oamenii mor cu zile desi ar putea fi cu usurinta diagnosticati si tratati la timp astfel salvandu-le viata , nu este o scuza.Puneti mana si informati-va,actualizati-va cunostintele sau daca nu vreti lasati locul tinerilor care sunt mai receptivi .
    Faceti si medicina si politica pe pe niciuna nu o faceti bine.

    • Un medic se formeaza in 10 ani. 10 ani in care dispui de aparatura, traininguri, medicamentatie si personal auxiliar calificat. Medicii au invatat franceza si au ajuns in Canada, au invatat engleza si-au ajuns in Marea Britanie, au invatat germana si au ajuns prestigiosi angajati ai spitalelor germane, austriece. Pentru ca tarile respective platesc mai bine medicul decat procurorul!

  2. Pe acelasi tronson al nepolitizarii evidentiez ca majoritatea Spitalelor preluate de Primarii au fost urmarea politicii desfintarii spitalelor sub conducerea Boc, Basescu, Cseke si a reprezentat o salvare. Intr-o democratie spitalul de stat este sub conducerea Ministerului Sanatatii. Evident dupa un Audit. Exprim din nou regretul ca zecile de candidati politici ai judetului, ai Caransebesului continua sa fie absenti de la cel mai important segment al Societatii, SANATATEA PUBLICA.

Adaugă comentariu