Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Primarul Caransebeșului cheamă părțile implicate, AquaCaraș și asociațiile de proprietari, la o dezbatere pe tema calității apei din municipiu. Aceasta va avea loc, marți, 3 decembrie, la ora 12, la sediul municipalității.

Primarul Felix Borcean a preluat multe din nemulțumirile caransebeșenilor în privința calității apei și încearcă, încă o dată, o soluționare a acestei probleme. „Calitatea apei nu este aceeași în toate zonele orașului dar, din când în când, chiar și la mine la robinet curge mai colorată, o turbiditate mai mare. Le propun cetățenilor din Caransebeș în premieră să avem o întâlnire publică la Primărie, marți, 3 decembrie, la ora 12, cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, cu cei de la AquaCaraș și, așa cum am propus și mai demult, dacă nu se găsește o soluție tehnică din partea celor de la AquaCaraș, atunci o să le propun cetățenilor să întrerupă plata către societate, dacă ei nu scad factura pentru cei care sunt afectați de calitatea apei. Oamenii nu mai cred în promisiunile AquaCaraș și vor acțiune, le ofer această dezbatere, să vină și dumnealor cu propuneri, dacă AquaCaraș le oferă altceva, reușește să-i tempereze, să-i mulțumească cu vreo ofertă, cădem la pace. Toată lumea se uită la Primărie, deși am spus în repetate rânduri că nu la noi este problema”, a explicat edilul Caransebeșului.

Întrebat dacă nu există riscul ca operatorul de apă și canalizare să întrerupă furnizarea apei în cazul neplății, Borcean a precizat: „Nu cred că se va ajunge în situația în care AquaCaraș să întrerupă furnizarea apei, dar până nu-i constrângi… O să le propun cetățenilor să-și facă o asociație care să depună plângere la Protecția Consumatorului”.

Totuși, primarul a mai spus că are semnale că la primăvară calitatea apei s-ar putea îmbunătăți, odată cu punerea în funcțiune a noii stații de tratare a apei. „Sper ca în primăvară să fie conectată și noua uzină de tratare a apei care este finalizată, nu știu ce le mai lipsește acolo să fie conectată toată rețeaua și, cu siguranță, calitatea apei va fi îmbunătățită. Dacă din stația de epurare iese apă aproape potabilă, atunci ar trebui să iasă și din cea de tratare a apei”, a concluzionat Felix Borcean.

R.M.

3 Comments

  1. In Resita apa are pret de cocaina ,cel mai mare din Europa aproape 2 euro pe metru cub.Noi chiar asa suntem de prosti sa le mai platim apa care e oricum de proasta calitate ,o culoare galbuie si asta din ce in ce ma des ,iar primarul Popa e direct complice cu hotii CEZ si smenarii Aqua Caras care mereu se dau de ceasul mortii cand se ia omul de viata lor ,in consecinta si noi cei din Resita vrem facturi mai mici daca nu propun sa nu mai platim nici noi apa+canal!

  2. Domnul profesor e deja in campanie si cum realizari ioc, merg si populismele ieftine care prind la prostime si la presa !

  3. cum ar fi sa nu mai platim taxe pentru strazile pline de gropi pe care de 4 ani nu santeti in stare sa le reparati ?

Adaugă comentariu