REŞIŢA – În sezonul estival, cartea le este adusă mai aproape reşiţenilor de către bibliotecari. Un proiect derulat pe perioada verii de Biblioteca Municipală Reşiţa încurajează lectura în aer liber, venind în sprijinul acelora care îşi doresc să se relaxeze în natură şi nu numai alături de o carte bună.
„Inaugurăm astăzi (joi – 25 iunie n.r.) un nou serviciu al Bibliotecii Municipale din cadrul Primăriei Reşiţa care se numeşte «Bibliocăsuţa». Este un proiect mai aparte, în sensul că, în fiecare zi de joi din săptămână, pe timp de vară, ieşim în Centrul Civic pentru a oferi trecătorilor o cartea pentru lectură. Ne-am gândit să facem acţiuni pe diverse teme în fiecare săptămână, pentru a încuraja puţin partea aceasta culturală şi sub altă formă şi nu doar în spaţiile bibliotecii tradiţionale“, ne-a declarat Marius Motoşan şef birou Serviciu Public Biblioteca Municipală Reşiţa.
Şi chiar dacă vremea a fost mohorâtă şi ploioasă, Bibliocăsuţa din centrul municipiului nu a dus lipsă de vizitatori. Curioşii au descoperit în ea volume din diverse domenii, de la beletristică şi medicină, până la politică şi sociologie. „Am încercat să acoperim o gamă cât mai diversă de domenii pentru început, însă, în funcţie de solicitările oamenilor, ne vom orienta pe viitor“, a mai adăugat Marius Motoşan.
Cei care au trecut pragul Bibliocăsuţei încă de la primele ore ale dimineţii au fost copiii de la centrele „ABC“, „Maria“ şi bătrânii de la Centrul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa. Vizitatorii nu au plecat cu mâna goală, ei pimind cărţi şi semne de carte.
Dacă nu sunteţi utilizatori ai Bibliotecii Municipale Reşiţa, nu vă îngrijoraţi. Vă puteţi înscrie la faţa locului, cu promisiunea că veţi înapoia cartea de îndată ce o veţi citi.
Biblioteca Municipală Reşiţa a fost înfiinţată în februarie 2014, iar în prezent fondul de carte al unităţii numără aproximativ 50.000 de volume. Toate, adunate din donaţii.