REŞIŢA – Un tânăr reşiţean a fost acostat pe strada Petru Maior de patru bărbaţi, care l-au invitat la o locuinţă din zonă. Odată ajuns acolo, a fost bătut până le-a dat telefonul şi banii pe care-i avea la el.
În dimineaţa de 24 mai a.c., la Poliţia Municipiului Reşiţa s-a prezentat un tânăr în vârstă de 20 ani, care a sesizat faptul că în cursul nopţii de 23/24 mai, fiind în stare de ebrietate, se deplasa pe strada Petru Maior din municipiu şi a fost acostat de patru tineri necunoscuţi aflaţi şi ei sub influenţa băuturilor alcoolice.
S-a deplasat împreună cu aceştia la o casă necunoscută din zonă, unde, în urma unor discuţii contradictorii, cei patru l-au lovit de mai mutle ori cu pumnii în faţă, cerându-i banii şi un telefon mobil. Victima le-a dat 50 euro, 10 lei şi telefonul, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 700 lei.
Investigaţiile efectuate cu operativitate de către poliţişti au condus, la doar câteva ore după sesizare, la identificarea şi reţinerea suspecţilor, aceştia fiind Eugen S., de 29 ani, Silviu C., de 18 ani, Andrei I., de 26 ani şi Constantin C., de 35 ani. Suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie în formă calificată. Cei patru au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, iar în urma prezentării acestora în faţa instanţei de judecată pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.