Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Tinerii arhitecți care se luptă de ceva vreme pentru reabilitarea clădirii Băilor Neptun din stațiunea Băile Herculane au făcut un scurt bilanț al acțiunilor întreprinse până acum.

Potrivit acestora, în aproape un an de zile, s-a reușit clasificarea imobilului ca pericol public, s-a realizat proiectul tehnic și s-au procurat fonduri în valoare de 485 de mii de lei pentru restaurarea Băilor Neptun. Din păcate, proiectul celor de la Herculane Project s-a împotmolit momentan la cei doi proprietari ai terenului de sub imobil.

„Din cauza faptului că cei doi proprietari privați, Valeriu Verbițchi și Alexandru Gavrilescu, nu și-au dat acordul pentru intervenția în regim de urgență, Primăria Băile Herculane va demara procedura de obținere a dreptului de superficie, pentru ca după aceea să putem continua etapele intervenției. În cadrul acestui proiect, pornind de la premisa că toți ne dorim același lucru și anume salvarea Băilor Neptun, ne dorim o colaborare cu toate părțile implicate: Primăria Băile Herculane, Valeriu Verbițchi și Alexandru Gavrilescu”, au precizat reprezentanții Herculane Project. Aceștia speră ca toate părțile implicate să se așeze cât mai curând la masa tratativelor și să stabilească „cum anume putem colabora pentru acest proiect deosebit de important pentru stațiunea Băile Herculane, pentru patrimoniul ei, dar mai ales pentru comunitate. Împreună pentru patrimoniu!”.

Cunoscute și ca Băile Imperiale Austriece, Băile Neptun au fost construite între anii 1883 -1886, sub îndrumarea arhitectului curţii imperiale austriece. Imobilul a fost dotat cu 32 de cabine individuale şi două bazine mari construite din marmură roşie, alimentate cu apă termală de la izvoarele Neptun I și IV.

Foto: Herculane Project

Adaugă comentariu