Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Dan Petrescu, directorul executiv al AquaCaraş, a explicat de ce există străzi care, deşi n-au apă şi canalizare, au fost asfaltate, iar toaletele curg în rigolele pluviale din faţa caselor.

După marea investiţie ISPA, care a adus Reşiţei un buget de 11 cifre în euro, toate oraşele judeţului au avut şansa unor noi fonduri pentru infrastructura de apă şi canalizare, numărând iniţial 107 milioane de euro. Aparent, tabloul e unul idilic, a fost rupt de birocraţie şi întârzieri, impuse chiar de noi, prin legislaţia naţională şi prin procedurile de achiziţii supuse contestaţiilor. Asta explica Dan Petrescu, directorul executiv al operatorului AquaCaraş, în cadrul unei şedinţe organizate miercuri, în faţa prefectului Matei Lupu, sub cupola palatului administraţiei judeţene. Pe scurt, autorităţile orăşeneşti şi municipale îşi trasau schiţele cu străzile unde vor apă şi canalizare, iar în 2012, prin decizie a Comisiei Europene, a fost aprobat proiectul judeţului şi semnat contractul de finanţare. Numai că…

Întârzierile au făcut ca lucrurile să scârţâie pe roate abia în 2014, pentru ca în 2016 să ne dăm seama că nu suntem în stare să terminăm totul. Aşa s-a ajuns la solicitarea împărţirii proiectului în două faze. Şi, revenind la prima fază, pe POS Mediu 1, când lucrurile încă abia scârţâiau între amorţire şi dezmorţire, Bocşa era unul dintre oraşele problemă, inclusiv cu avizele de spargere. Deşi aleşii urbei au ales străzile care să fie sparte pentru apă şi canal, unele dintre ele au fost asfaltate între timp, pe bani europeni. Asta s-a întâmplat în 2015, blocând lucrările până la anul, când expiră garanţia pentru drumuri. Chiar şi aşa, potrivit vicepreşedintelui CJ Ionuţ Popovici, Bocşa primeşte la anul, pentru asfaltare, cea mai mare sumă pe POS Mediu 2, pentru asfaltat jumătate din oraş. Deci până se sparg străzile deja făcute, introducerea apei pe celelalte va fi blocată, din nou, de asfaltări, dacă nu se pun cap la cap cele două proiecte de investiţii. Şi, uite-aşa, prin rigolele pluviale de pe 12 străzi fără canalizare din Bocşa, pe unde a curs asfaltul european, va curge şi ce era cândva în fundul grădinii…

Adaugă comentariu