Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – „…am zis că nu le mai dăm deloc la popi”, i-a spus social-democratul Valentin Dascălu primarului Felix Borcean în ședința Consiliului Local Caransebeș. Asta deși toți aleșii PSD au votat proiectul de hotărâre privind alocarea unor noi sume pe Legea 350 privind finanțările nerambursabile.

„Haideți să vă spun ceva, nu a fost pentru construire de biserici, a fost pentru niște acțiuni și din suma pe care au cerut-o au primit jumătate”, a fost răspunsul edilului pentru experimentatul consilier PSD. Potrivit proiectului aprobat, 30 de mii de lei se vor îndrepta către proiecte în domeniul Cultelor religioase și alte 5000 de lei pentru Acțiuni culturale, educație civică, protecția mediului, tineret, editare de cărți.