Caraş-Severin, Romania

LĂPUŞNICU MARE – Valeriu Dragomir, la cei 70 de ani, ne dezvăluie talentul, priceperea pe care o are în artă, iar tablourile sale sunt purtătoare de sensibilitate şi frumuseţe.Talentul de a picta l-a descoperit la Şcoala Primară. „Învăţătoarea ne-a propus să facem un peisaj de toamnă. Eu am reuşit să redau cel mai bine acel peisaj. Am pictat un copac despuiat, frunzele cum cad pe jos luate de vânt iar învăţătoarea ne-a spus că este cel mai bun desen. Acest lucru m-a ambiţionat oarecum şi am început să fac desene“.

Artistul pictează pe pânză în ulei, chiar şi pe dimensiuni mari, astfel cel mai mare tablou are 3 m/1.80 m. De asemenea, a pictat şi în patru biserici din zonă: Moceriş, Sopotul Vechi, Borlovenii Noi şi Borlovenii Vechi.

Ca şi pictor are anumite dezamăgiri. „Cea mai mare nemulţumire este că nu am reuşit să urmez o facultate, din cauza banilor. Provin dintr-o familie modestă. O altă nemulţumire ar fi că trebuie să fac astfel încât pictura să placă omului neavizat, fără cultură artistică, care nu apreciază esenţa şi simplitatea picturii. Cu timpul am reuşit să le imprim anumite gusturi, în a descoperi arta frumosului şi a simplităţii“, spune Valeriu Dragomir.

Deşi artistul nu a urmat o facultate, a fost membru al „Cercului de Arte“ din Timişoara, unde a întâlnit persoane specializate în domeniu. Pictorul a avut şi câteva expoziţii la Bocşa şi Tulcea. Pentru că familia a fost pe primul plan, a renunţat la acest cerc şi a optat să picteze acasă. Speranţele nu îl părăsesc deşi a avut anumite obstacole a reuşit să le depăşească cu succes. „Am lucrat mult toată viaţa, am trei operaţii dar acum sunt bine şi merg cu motocicleta la cei 70 de ani pe care îi am. Pot să mă mândresc cu faptul că am o soţie care m-a înţeles şi m-a sprijinit mereu. Cred că nu e târziu să îmi doresc să devin şi mai cunoscut ca pictor“. Un lucru este cert: arta frumosului trebuie dezvăluită mai ales când provine din frumoasa Vale a Almăjului iar peisajul „Toamna în pădure“, de Valeriu Dragomir, relevă acest lucru.

Ioana Sorina

Adaugă comentariu