Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La inițiativa președintelui Tribunalului Caraș-Severin, vineri a debutat prima întâlnire dintr-o serie ce se dorește trimestrială cu diferiți reprezentanți ai instituțiilor din județ. Dacă acum a fost vorba despre reprezentanții compartimentelor juridice ale unor instituții din Reșița și Caransebeș, pe lista întâlnirilor de acest gen se regăsesc avocaţii, procurorii şi specialiştii birourilor de carte funciară.

Preşedintele Tribunalului Caraş-Severin, jud. Alin Chiseev şi judecători ai Secţiei a II-a Civile s-a întâlnit, la sediul instanţei, cu treizeci de consilieri juridici şi consilieri juridici cu funcţii de conducere din instituţiile publice de la nivel judeţean şi ale municipiilor Reşiţa şi Caransebeş. Au fost reprezentate Instituţia Prefectului, Poliţia, Administraţia Finanţelor Publice, Casa Judeţeană de Pensii, Colegiul Consilierilor Juridici, Consiliul Judeţean, consiliile locale şi direcţiile lor de specialitate care au structuri de servicii juridice. A fost prezent şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Leon Barbu.

Scopul acestei întâlniri este «stabilirea unor relaţii inter-instituţionale care să conducă la perfecţionarea actului de justiţie», conform declaraţiei preşedintelui Tribunalului, la a cărui iniţiativă a avut loc evenimentul ce s-a propus a se desfăşura periodic. Judecătorul Alin Chiseev şi-a propus, în îndeplinirea aceluiaşi obiectiv, întâlniri periodice şi cu membrii corpului experţilor contabili (prima întâlnire a avut loc în luna martie 2017), cu avocaţii, cu procurorii şi cu specialiştii birourilor de carte funciară, întâlniri ce vor avea loc în perioada imediat următoare.

Pe durata unei ore, atât consilierii juridici cât şi judecătorii au semnalat diverse probleme administrativ-judiciare şi au fost propuse soluţii pentru rezolvarea lor, aşa încât activitatea ambelor profesii să se desfăşoare cu celeritate, în condiţii de legalitate şi într-un mediu cât mai puţin ostil. Participanţii la întâlnire au fost de acord cu organizarea următoarei întâlniri în 30 iunie 2017, când se vor discuta şi aspecte de practică neunitară şi vor fi invitaţi şi preşedinţii judecătoriilor din raza de competenţă a tribunalului.

 

Adaugă comentariu