Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Încă de anul trecut, în comuna Lăpuşnicel se fac lucrări la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, lucrări care sunt în plină desfăşurare.

„Avem depus la PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală – n.r.) din toamna anului trecut un proiect privind prelungirea la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi asfaltarea străzilor laterale. Chiar acum suntem aici şi punem nişte piatră“, ne-a declarat primarul comunei Lăpuşnicel, Ilie Canea, prezent la faţa locului pentru a monitoriza buna desfăşurare a lucrărilor. „Până într-un milion de lei este valoarea acestui proiect“, a completat edilul.

Cu privire la planurile de viitor pentru dezvoltarea comunei, primarul Canea ne-a mărturisit că este sceptic… „până nu vedem cum mai merg treburile, nu ştim“.

Anul trecut, peste două milioane de euro au luat drumul comunei Lăpuşnicel, graţie unui proiect european depus pe Măsura 3.2.2. Banii au fost investiţi în introducerea reţelei de apă şi canalizare la Lăpuşnicel şi Pârvova, reabilitarea totală a căminului cultural din Pârvova, reabilitarea drumului lung de 5 km care leagă centrul de comună de satul Şumiţa şi ridicarea din temelii a unui centru after-school pentru copii.