Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Zece cursuri organizate de AJOFM, absolvite de 224 de cursanţi, s-au soldat cu 83 de angajări. Toate acestea în primele şapte luni ale anului.În primele şapte luni ale anului, dintr-un număr de 224 de participanţi la cursurile de calificare organizate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin, au reuşit să se angajeze 83. Ceea ce înseamnă un procent de 37,05%, adică aproape patru din zece absolvenţi au reuşit să se angajeze în urma unui curs de calificare.

Este vorba doar despre cursurile derulate în prima parte a anului care au fost cuprinse în programul de formare profesională şi care au fost organizate de către AJOFM Caraş-Severin prin centrul propriu de formare profesională şi prin centrele regionale de formare a adulţilor. Din totalul de 224 de cursanţi, 218 au fost şomeri, iar celelalte şase persoane nu au beneficiat de gratuitate.

În primele şapte luni ale anului au fost organizate zece programe de formare profesională gratuite dintre care nouă au fost de calificare şi recalificare, iar unul de specializare.

„Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani, 33,03%, urmați de cei din grupa de vârstă sub 25 de ani, 27,98%, de cei cu vârsta cuprinsă între 35–45 de ani, 21,10% şi de cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 17,89%. În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 195 persoane (89,45%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii superioare – 21 persoane (9,63%) şi de cei cu studii gimnaziale – 2 persoane (0,92%). Meseriile/ocupaţiile, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în primele şapte luni ale anului 2018 sunt: lucrător finisor pentru construcții – 49, lucrător în comerţ – 46, îngrijitor batrâni la domiciliu – 38, bucătar – 26, frizer, coafor, manichiură, pedichiură – 24, inspector securitate şi sănătate în muncă – 20 şi electrician exploatare medie şi joasă tensiune – 15“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.