Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Administraţia reşiţeană spune că în cel mult doi ani localităţile respective vor figura pe harta municipiului cu apă potabilă şi canalizare.

În sfârşit, o veste bună pentru reşiţenii care nu stau în centrul de municipiu, ci în cartierele sau satul aparţinător. Conducerea administrativă a oraşului transmite asigurări că în cel mult doi ani problemele legate de asigurarea apei potabile şi de reţeaua de canalizare îşi vor găsi rezolvarea, fie prin fonduri europene, fie prin completarea acestora cu bani guvernamentali şi locali. Tot ce se cere, însă, este răbdare…

Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, a precizat că a făcut zilele trecute o vizită la Bucureşti, împreună cu Titiana Cătană, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul municipalităţii: „Am fost prezenţi la sediul Ministerului Mediului pentru a susţine această necesitate de a fi asigurată apa şi canalizarea în patru cartiere vitregite ale Reşiţei, ce nu sunt cuprinse deocamdată în nicio strategie pentru că a fost un refuz în anii anteriori, din partea instituţiilor guvernamentale, respectiv a celor europene. După ce am susţinut această necesitate, am fost asiguraţi de o deplasare a unei echipe aici, la Reşiţa, pentru a verifica situaţia Domanului şi a cetăţenilor din Secu, din Cuptoare şi din satul Moniom, pentru că se impun asemenea lucrări acolo. Cred eu că am reuşit să-i convingem, mai ales că am promis acum un an, am şi realizat studii de fezabilitate, pentru a încerca să atragem fonduri europene, pentru a încerca să completăm aceste fonduri europene, poate cu fonduri guvernamentale şi locale. Aşteptăm acea echipă la noi, iar atunci când vorbim de masterplan-ul sau de acel plan de anvergură pe care operatorul AquaCaraş, la insistenţele noastre, l-a realizat şi l-a completat. Dacă vorbim de aprobarea lui, sper să vorbim în scurt timp – iată că vorbim de un an, doi –, dar dacă au aşteptat atâţia zeci de ani, cred că se mai poate aştepta încă un an sau doi. Sper să bucure cetăţenii din aceste cartiere ale Reşiţei, şi respectiv din satul Moniom”.

Antoniu Mocanu