REŞIŢA – Marţi a fost semnat contractul pentru un proiect ce va oferi apă curentă consumatorilor casnici. Proiectul cu titlul „Reabilitare reţea alimentare cu apă şi captare apă zona Lacul Mare“ Oraviţa are o valoare totală de 1.022.358 de lei, din care contribuţia proprie o reprezintă 10% (2% cetăţenii şi 8% Consiliul local).
Restul sunt fonduri nerambursabile ce provin de la Banca Mondială. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, a cărei preşedinte, Marcel Hoară, a semnat primul contractul amintit.
„Îmi cer scuze faţă de primarul Ioan Goga, pentru că investiţia se realizează relativ târziu, dar, în perioada 2007-2008, toate finanţările iniţiate în 2005 au fost întrerupte şi au trebuit reluate după 2009. Vizavi de retragerea industrială minieră, judeţul Caraş-Severin este unul dintre judeţele cele mai afectate în mod clar. Este nevoie de încă mult efort pentru a putea reda comunităţilor o dezvoltare normală“, a precizat Marcel Hoară.
„Suntem în măsură să începem şi programul de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă şi captare din zona Lacul Mare, Oraviţa. E un exemplu de parteneriat public-privat, la nivelul unei comunităţi care reuşeşte reabilitarea unei infrastructuri specific urbane pentru această zonă a Oraviţei. După 1990 Oraviţa a continuat să aibă probleme cu alimentarea cu apă. Se va scoate la licitaţie continuarea extinderii reţelei de alimentare cu apă şi canalizare respectiv construirea staţiei de epurare şi a uzinei de apă şi la Oraviţa, în valoare de 23 de milioane de lei, ceea ce va rezolva problema alimentării cu apă, a canalizării şi a calităţii apei în Oraviţa. E o finanţare pe alt program, pe fonduri structurale“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.
„Astăzi am semnat contractul de execuţie pentru o investiţie pe care orăviţenii şi eu o aşteptăm de mult. În 2008 am reuşit să rezolvăm această problemă în jumătate de oraş, respectiv Zona Gării, pe care am adus-o la o alimentare de 24 de ore din 24. Cea de azi, care vizează oraşul Vechi, şi unde am avut probleme deosebite anul trecut, sperăm ca, la finalul lunii mai, când termenul de execuţie expiră, să bucure cetăţenii Oraviţei de apă în regim non-stop. Mă bucur că cetăţenii au înţeles că este nevoie de coparticiparea de 2% la fondul proiectului şi au avut răbdare. Mai bine mai târziu decât niciodată“, a ţinut să precizeze primarul Oraviţei, Ioan Goga.
Flavius Rotariu