Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Cele două primării au solicitat, şi li s-au aprobat, împrumuturi pentru realizarea unor obiective importante.Una a primit banii, alta nu.

Când veniturile sunt puţine, când banii de la Guvern aproape lipsesc, multe administraţii locale caută soluţii financiare. De exemplu, anul trecut, 13 localităţi din România au primit girul Ministerului de Finanţe pentru a se putea împrumuta. Dintre acestea, două au fost din Caraş-Severin: Anina şi Socol. Ambele au aplicat pentru credite la CEC Bank. Primăria Anina a avut nevoie de 530.000 de lei pentru finanţarea unor studii de fezabilitate, Primăria Socol a solicitat 1,3 milioane de lei pentru finanţarea unor lucrări de infrastructură de bază. Oraşul Anina nu a primit încă banii, iar localitatea Socol doar jumătate din suma cerută.

„Da, creditul ne-a fost aprobat, am îndeplinit toate condiţiile, numai că nu am primit banii. Şi asta pentru că plafonul cu care Ministerul Finanţelor garanta pentru noi s-a epuizat“, ne-a declarat primarul Aninei, Gheorghe Românu. Banii de care oraşul are nevoie sunt necesari pentru finanţarea unor studii de fezabilitate privind reabilitarea drumului de acces către cartierul Brădet (148.500 de lei), reabilitarea cantinei sociale din oraş (72.900 de lei), a şcolii din Celnic (34.140 de lei) şi a Centrului de zi „Clubul Elevilor“ din Anina (105.300 de lei). „De asemenea, creditul ar fi un ajutor preţios pentru realizarea documentaţiei privind reabilitarea monumentului istoric <<Ansamblul Puţului I şi realizarea unui muzeu al mineritului“>> (158.400 de lei), pentru reabilitarea unui muzeu al oraşului în incinta monumentului istoric <<Direcţia Minelor>> (150.000 de lei). Mai avem nevoie de 150.000 de lei pentru studiul de fezabilitate al proiectului de decontaminare a incintei fostului BARUMC. Pentru orice proiect este nevoie de bani. Trebuie să încercăm din nou anul acesta, poate primim acest credit aprobat în 2016“, ne-a mai spus primarul Aninei.

La Socol însă situaţia stă altfel. Jumătate din 1,3 milioane de lei, adică din suma creditată, a fost dată Primăriei. „Am avut nevoie de acei bani pentru apă, canalizare, pompe de apă, reabilitarea Primăriei şi a unui after school. Sunt proiecte pe care anul acesta le finalizăm. Am solicitat 1,3 milioane de lei, însă am avut nevoie doar de jumătate şi deja am început să restituim ratele la credit. Întocmim mereu proiecte. Anul trecut am depus proiect pentru asfaltarea străzilor în valoare de un milion de euro. Pe PNDR am avut un proiect de 100.000 de euro pentru asfaltarea străzilor din Zlatiţa. Am primit toţi banii de la Ministerul Dezvoltării. Anul acesta avem punctajul necesar pentru un proiect de reabilitare a drumurilor agricole, valoarea totală fiind tot de un milion de euro. Am o echipă minunată şi ne zbatem pentru comunitate. Chiar vreau ca în urma mea şi pentru viitor să rămână lucruri bine făcute“, ne-a declarat Olgiţa Ghiţă, primarul comunei Socol.

Adaugă comentariu