Caraş-Severin, Romania

VALEA ALMĂJULUI – Ai spune că, în liniştea lor, le ajunge frumuseţea toamnei târzii şi mulţumirea că şi-au strâns recoltele. Eh, nu e aşa. Pentru mulţi almăjeni, votul contează.

Nu vor merge la vot toţi cei 2.585 de locuitori cu drept de vot din Bozovici, cei 2.114 din Prigor sau cei 1.436 din Dalboşeţ. Nici cele 1.392 de persoane din Eftimie Murgu, sau cele 1.446 din Lăpuşnicu Mare. Pentru simplu fapt că foarte mulţi sunt plecaţi din localităţi, îndeosebi tinerii care au luat drumul şcolilor şi al locurilor de muncă. La Dalboşeţ, oamenii au fost mai harnici, până la ora 10 au votat 140 de oameni…

„Nu am pierdut niciun vot şi dreptul ăsta al meu nu vreau sa îl folosească alţii. Vreau ca noul preşedinte să facă tot ce se poate să fie bine pentru tineri. Aş vrea ca aici în Almăj să fie locuri de muncă pentru ca nepoţii mei să rămână aici. Cândva, în Almăj a fost frumos. A fost spital, au fost doctori, a fost tineret mult şi când mă gândesc că nu mai e nici jumătate din frumuseţea de altădată mă întristez. Vreau să fie mai bine, toţi cei de aici vrem să fie mai bine”, ne-a spus Sofilica Gherman.

„Eu şi majoritatea colegilor care am terminat anul acesta liceul la Bozovici am ales să facem facultăţi la Reşiţa, pentru a fi aproape de casă. Vreau ca peste 3 ani când termin facultatea să mă întorc în Almăj şi să am unde să lucrez. Am votat azi pentru mine, pentru tinerii ca mine şi pentru toţi cei care nu vor să plece spre alte zări pentru un trai mai bun. Traiul bun este acasă şi sper ca viitorul preşedinte să înţeleagă acest lucru” ne-a spus Floredana Pistrilă.

 La Bozovici, am întâlnit, în apropierea secţiei de votare un grup de doamne care mergeau la biserică. Le-am întrebat dacă au votat. „Nu mamă, când ne întoarcem de la Sfânta Biserică. Eu votez pentru că vreau ca preşedintele care vine să facă ceva pentru spitalele noastre. Ai văzut că spitalul nostru de aici ba se închide, ba se deschide. Ceva trebuie să se întâmple”, ne-a spus tanti Ana. O altă femeie, mai în vârstă, îşi apucă poalele cu mâna şi zice: „Vezi, maică, tinerii pleacă. Când murim noi cine ne mai poartă portul popular? Mi-a spus nepotul meu să mă duc neaparat să votez pentru viitorul lui”, a precizat şi doamna Florica.

Le-am întrebat cu cine votează şi au zâmbit discret. „A, nu, nu spunem. Noi aici ne cunoaştem toţi şi nu e bine să spui. Dacă iese ala pe care nu l-ai votat, ştiţi cum e la noi? Ranchiună. Eu ştiu că nu votez ca primarul. Fiecare să voteze cu cine simte, dar să se schimbe ceva” ne-a spus doamna Maria. Aşadar, almăjenii vor un preşedinte bun şi Valea Almăjului să întinerească prin rămânerea tinerilor acasă.

Adaugă comentariu