Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Luptătoarea descoperită de antrenorul Nicolae Constantin a fost cuprinsă în programul „Samurai 2020”, lansat luni, 13 noiembrie, de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Samurai 2020” este programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a XXXII-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice – Tokyo 2020. COSR a inclus 32 de sportivi „samurai” în acest proiect. Vicecampioana mondială la lupte feminine, reșițeanca Alina Vuc, este la loc de cinste într-un club select al performerilor în care COSR își pune toate speranțele pentru viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Alina Vuc, descoperită și formată de antrenorul Nicolae Constantin, la Clubul Sportiv Municipal Reșița, este legitimată în prezent la CSA Steaua București. La finalul săptămânii trecute a participat cu succes la Moscova, la întrecerile Cupei Europei pe Națiuni, unde România a obținut medaliile de argint la lupte feminine, cea mai bună clasare a țării noastre la această competiție. Un rezultat pentru care a contribuit și Alina Vuc, prin victoriile din meciurile cu Ucraina și Azerbaidjan.

vuc-int

În programul „Samurai 2020” mai sunt cuprinși încă doi luptători, Albert Saritov și Estera Tămăduianu, alături de reprezentanți din canotaj, canoe, scrimă și gimnastică (cu Marian Drăgulescu și Larisa Iordache). Cu ocazia lansării „Samurai 2020”, a fost prezentată aplicația „Hai Samurai 2020”, cu ajutorul căreia sportivii din acest program pot fi susținuți în timpul antrenamentelor de iubitorii de sport și fanii lor de pretutindeni cu aplauze virtuale.

 

Adaugă comentariu