Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Susţine preşedintele Clubului Sportiv Metalul Oţelu Roşu, Alexandru Florei.

După confruntarea din ultima etapă a Ligii a IV-a de fotbal, de la Semenicul Văliug, scor 5-0, pentru Metalul Oţelu Roşu, liderul clasamentului, Alexandru Florei, preşedintele grupării de pe Valea Bistrei, a precizat: „Meciul s-a jucat numai pe teren, noi am jucat, de fapt, toate întâlnirile doar pe teren. Am demonstrat că merităm să mergem la baraj şi facem tot posibilul să merităm încrederea oamenilor care sunt lângă noi. A primarului Luca Mălăiescu, care, de asemenea, a fost şi este lângă noi, şi ne pregătim pentru baraj, astfel încât să nu facem de ruşine judeţul Caraş-Severin. Multă lume a spus că Metalul Oţelu Roşu vrea să vândă meciul de baraj, dar eu vă garantez că nu este adevărat. Vrem să promovăm! Vom merge la baraj numai cu acest gând, de a promova. Sperăm să-i recuperăm până atunci şi pe băieţii care sunt accidentaţi şi vom face şi unul sau două meciuri amicale. Cât priveşte meciul de baraj, nu pot să avansez un pronostic, vizavi de şansele fiecăreia dintre echipe… E un singur joc la mijloc… Şi în urmă cu 15-16 ani am fost luaţi de sus de CFR Timişoara, şi ne bucurăm că şi acum suntem văzuţi la fel, ca fiind echipa mai slabă, dar noi vom merge acolo cu capul sus, dorim să demonstrăm că am câştigat acest campionat numai şi numai pe teren“.

1 Comment

  1. LuxPhotoFuchs Reply

    Pentru memoria tatalui tau, Sandule, te rog sa reeditezi succesul cu CFR Timisoara intrun meci de baraj disputat tot la Deva si incheiat cu o primire triumfala inca de la Zavoi si continuata la fantana din centru…Pe atunci, cred ca faceai parte din lotul Metalului cu Canea, Sularu etc. Va sponsoriza unul Andronache care apoi nu si-a tinut promisiunile… O tempora!

Adaugă comentariu