Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Dincolo de acuzele că decizia ar fi una politică stă o evaluare în urma căreia arheologul Adrian Ardeț a obţinut o notă sub 7, ceea ce atrage după sine încetarea de drept a contractului de management.

Cea mai recentă şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean s-a derulat, aproape în întregime, sub semnul consensului. Apele s-au învolburat, iar dezbaterile au devenit intense atunci când s-a ajuns la proiectul legat de contractul de management al lui Adrian Ardeţ la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş. Spumoase şi plastice au fost răbufnirile pe care le-a avut consilierul Ioan Cojocariu, care a considerat că în spatele documentului se află, de fapt, o decizie politică. Totuşi, aşa cum remarca şi secretarul judeţului, Darian Ciobanu, aleşii cărăşenilor au fost chemaţi să constate încetarea de drept a contractului directorului Ardeţ, pe motiv că acesta luase la evaluare o notă sub 7. Mai exact 6,34.

„Săracu’, îi murise copilul şi abia-l înmormântase, şi a suferit un accident de circulaţie de pe urma căruia şi acum este, din cauza coastelor, în concediu medical. Aşa s-a dus, cu coastele-n mână, la evaluare“, povestea revoltat Ioan Cojocariu. Consilierul a evocat personalitatea directorului Muzeului, explicând că un om de cultură se formează într-o viaţă şi că nu este firesc ca, la evaluare, să îi fie adresate formule de genul „Băăă!“, cum ar fi auzit pe nu ştiu ce înregistrări. Ei, bine, conducerea CJ preciza că, oficial, nu a existat nicio informare vizavi de accidentul lui Ardeţ, însă a aflat despre incident din presă.

Şi de acolo discuţiile au curs despre coastele din mâna lui Ardeţ, despre gradele etilice pe care le-ar fi constatat oamenii legii, despre tot felul de deplasări ale directorului, inclusiv peste graniţele ţării, dar şi despre situaţii ce ţin strict de Muzeul din Caransebeş. Au fost prezentate, în şedinţă, imagini despre cum sunt păstrate obiectele de patrimoniu în instituţia de cultură.

După toată polologhia, a urmat votul, iar soarta lui Ardeţ a fost pecetluită. După numărarea buletinelor, 16 voturi au fost pentru încetarea mandatului, opt împotrivă, iar patru buletine au fost anulate.

1 Comment

  1. Cand a pus Muzeul pe tava infractorilor Dragnea, Bebe Iova, Mocioalca si altor slugi sa tina mitinguri electorale si sedinte de partid intr-o institutie de cultura a fost bun Adi Ardet. Prost ai fost, ba, Adi, ca te-ai inhaitat cu haimanelele astea.

Adaugă comentariu