Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Acesta a fost apelul lansat de managerul interimar al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Ionuț Mihăilică, aleșilor locali ai municipiului, la ședința de zilele trecute. Managerul spune că fondurile sunt strict necesare continuării activității unității spitalicești.

„Am reușit să plătim din arierate peste 1,4 milioane lei, mai aveam nevoie de încă 400 de mii de lei pentru a nu mai avea conturile blocate. Urmează și acreditarea spitalului și avem câteva cheltuieli urgente precum taxa de malpraxis pe spital, taxa CNCAN fără de care nu putem folosi computerul tomograf recent achiziționat, taxa ISCIR pentru spital, taxa pentru autorizarea centralei termice sau sume pentru reabilitarea interioară a Secției de Boli Infecțioase, unde am pus termopane noi și mai avem câteva lucruri de refăcut. 30 de mii de lei ar fi suma minimă ca să ne continuăm activitatea și ca să putem primi apoi de la Casa de Asigurări de Sănătate sumele pe care le vom solicita”, a spus Mihăilică în plenul Consiliului Local. Toți aleșii au fost de acord ca Primăria să aloce cât mai rapid fondurile solicitate pentru spital până când se va aproba bugetul, atât la nivel național, cât și local.