Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O reşiţeancă s-a plâns poliţiştilor, în 5 octombrie, în jurul orei 21.30, vizavi de faptul că trei tineri necunoscuţi i-au smuls poşeta din mână şi s-au făcut nevăzuţi, incidentul petrecându-se în plină stradă, în municipiu.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate au fost depistaţi trei minori, cu vârste între 15 şi 17 ani, şi s-a stabilit că cei trei tineri, după ce au smuls poşeta femeii, au luat suma de 96 lei, pe care au împărţit-o în mod egal, după care au ascuns poşeta pe spaţiul verde, sub vegetaţia defrişată din spatele unui bloc. Poşeta a fost recuperată cu toate bunurile aflate în ea şi a fost predată părţii vătămate. Cercetările continuă faţă de cei trei minori pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie“, ne informează Poliţia judeţului.

Fără permis şi… fără număr

Poliţiştii caransebeşeni au tras pe dreapta, miercuri, în Bucoşniţa, mopedul condus de un localnic de 75 de ani, întrucât vehiculul nu avea aplicate numere de înmatriculare. „Cu ocazia verificărilor în baza de date s-a stabilit faptul că mopedul nu este înmatriculat, iar conducătorul auto nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie“, ne informează Poliţia judeţului. Bărbatul este acum cercetat pentru conducere fără permis şi pentru punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.

Le-a stat în cale pădurea

Oamenii legii au surprins o persoană care transporta cu tractorul un număr de 40 de arbori de esenţă cer, pe un drum agricol din Sălbăgelu Nou, sat aparţinător de comuna Sacu. „În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat faptul că acesta a tăiat un număr de 40 arbori nemarcaţi din pădurea localităţii Sălbăgelu Nou“, ne informează IPJ Caraş-Severin. Acesta este motivul pentru care cel în cauză este cercetat pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.

 

Adaugă comentariu