CARANSEBEȘ – Două vehicule s-au ciocnit în această dimineață, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Potrivit DRDP Timișoara, accidentul s-a petrecut în jurul orei 8:10, după ce şoferul unui autoturism care circula pe centura de ocolire a Caransebeșului (DN 6, la km 457+550 ST), nu s-a asigurat când a vrut să efectueze o depăşire şi a lovit un microbuz care circula regulamentar, din sens opus. „Circulaţia a fost îngreunată pe o parte din calea de rulare, însă acum se circulă în condiţii normale”, au precizat oficialii DRDP Timişoara.