Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Joi seara, pe strada Castanilor din Reşiţa, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul unui tânăr de 27 de ani.

Din primele cercetări, se pare că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Maşina avea viteză mare, a derapat pe drumul umed şi s-a înfipt într-un stâlp. Tânărul a fost scos de descarcerare, dar, în ciuda intervenţiei unui echipaj de ambulanţă, a decedat în drum spre spital.

„Moartea a fost violentă. Tânărul avea politraumatisme. Practic, nu a mai avut nicio şansă. După ce a intervenit Serviciul de Descarcerare, am continuat şi noi măsurile de resuscitare şi pe timpul transportului spre spital, însă leziunile au fost incompatibile cu viaţa”, a declarat Florin Firca, medic la Servicul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin.

Flavius Rotariu