Caraş-Severin, Romania

CLISURA DUNĂRII – Duminică, 9 iulie, în jurul orei 12.30, pe D.N.57, între localitățile Măcești și Pojejena a avut loc un accident rutier grav.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Moldova-Nouă, a condus un autoturism pe D.N.57, dinspre Măcești spre Pojejena. La km 108+800m, pe un sector de drum în aliniament, din cauza vitezei și a altor preocupări de natură a-i distrage atenția, șoferul a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a direcției de mers, lovind un podeț din afara carosabilului.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și a pasagerului de pe locul din dreapta-față, cel din urmă, în vârstă de 19 ani, fiind transportat cu un elicopter SMURD la spitalul din Timișoara, pentru îngijiri medicale. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Județean din Reșița unde i-a fost prelevată o mostră biologică de sânge necesară în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii din Moldova-Nouă continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.