Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În seara de joi, 8 noiembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Republicii din Reşiţa, în urma căruia au fost rănite trei persoane.

Cercetările efectuate de echipa deplasată la faţa locului au indicat faptul că în timp ce Vasile S., în vârstă de 58 ani, conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere la o intersecţie şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de Gabriel S., în vârstă de 26 ani.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto Vasile S. şi rănirea uşoară a Adrianei S., de 50 ani ( pasageră în autoturismul condus de Vasile S.) şi a şoferului Gabriel S.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale, unde rănitul grav a rămas sub supraveghere. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu