Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un accident mortal s-a produs joi seară, în jurul orei 22.10, pe DN 58, la kilometrul 32+700 de metri, în zona Restaurantului „Casa cu tei“. Potrivit oamenilor legii, victima, o femeie de 64 de ani, din Bocşa, ar fi traversat strada rin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care ar fi fost accidentată mortal de un autoturism care circula regulamentar, pe DN 58, dinspre Caransebeș spre Reșița, condus de un bărbat de 68 de ani din județul Arad.

După accident, şoferul şi pasagerul din dreapta sa ar fi fost agresaţi de rudele victimei, care ar fi distrus şi autoturismul, ne mai spune Poliţia. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Însă atât el, cât şi pasagerul din dreapta, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

„Scandalul a fost aplanat, s-a efectuat cercetarea la fața locului, ne asigură Poliţia judeţului. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, lovire sau alte violențe și distrugere, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul“.

A.M.

1 Comment

Adaugă comentariu