Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Români și sârbi, parteneri de proiecte, locuitori ai orașului Oravița, reprezentanți ai corpului consular și ai autorităților publice s-au întâlnit joi, 20 septembrie 2018, pentru a sărbători Ziua Cooperării Europene în zona de graniță dintre România și Serbia.

Dacă în anii precedenți această sărbătoare a cooperării transfrontaliere româno-sârbe a avut un puternic caracter cultural, de această dată românii și sârbii au ales să se bucure împreună prin împădurirea parcului situat în strada Zona Gării, lângă Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița, o activitate de revalorificare a parcurilor urbane și de conștientizare a populației cu privire la importanța mediului înconjurător pentru generațiile următoare.

De Ziua Cooperării Europene, peste 500 de participanți de toate vârstele au ales să petreacă câteva ore împreună, plantând 34 de copaci care să fie lăsați moștenire generațiilor următoare, în fapt un simbol al celor 34 de proiecte româno-sârbe finanțate de Uniunea Europeană în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. Copiii și tineri care au participat la această sărbătoare au avut șansa să asiste la nașterea unui nou spațiu verde în oraș, au colorat asfaltul trotuarelor cu poveștile copilăriei și au fost răsplătiți cu dulciuri, baloane colorate și alte materiale promoționale.

„Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat și anul acesta în promovarea Zilei Cooperării Europene 2018, un eveniment care celebrează cooperarea la toate graniţele Uniunii Europene, atât interne, cât şi externe”, a declarat Anca Lolescu, directorul BRCT Timişoara.

1 Comment

Adaugă comentariu