Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Nu, nu este vorba de un câștig al vreunui norocos, ci de amenda pe care a încasat-o o firmă de profil de la Poliția Locală Reșița. De ce? Pentru că reprezentanții firmei nu au găsit un loc mai bun de a arunca deșeurile decât malul Bârzavei.

Polițiștii locali din Reșița au fost sesizați că pe malul râului Bârzava, în dreptul stației de autobuz de la Universitatea Eftimie Murgu, sunt aruncate mai multe deșeuri. După efectuarea cercetărilor specifice, a fost identificată una dintre firmele de pariuri sportive care își desfășoară activitatea în zona centrală a orașului. Firma a fost sancționată contravențional cu suma de 25.000 lei pentru încălcarea prevederilor OUG 95/2005, actualizată, privind protecția mediului. Încurajăm cetățenii Reșiței să ne sesizeze, în continuare, pentru ca împreună să stopăm astfel de practici”, precizează oficialii Poliției Locale Reșița.

Adaugă comentariu