Caraş-Severin, Romania

Sala de şedinţe a palatului administrativ judeţean a găzduit, miercuri, 13 aprilie, conferinţa de lansare a proiectului „Resurse umane – Formare profesională – Administraţie publică europeană“, iniţiativă derulată de către Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, prin Centrul pentru Protecţia Mediului şi a Bunurilor Culturale în Arealul European „Victor Duculescu“.

Deşi lansată acum, iniţiativa a fost demarată începând de luna trecută, şi se va derula timp de 18 luni, având ca obiectiv general creşterea eficienţei în administraţia publică locală cărăşeană, prin derularea mai multor cursuri de perfecţionare. Funcţionarii sau personalul contractual pot beneficia de programe în următoarele domenii: ECDL – start sau complet, achiziţii publice, managementul proiectelor, managementul financiar al proiectelor, audit intern, strategii de dezvoltare locală, administraţia publică în context european, politica de protecţia mediului în context european, legislaţie comunitară, protecţia bunurilor culturale, relaţii publice comunitare şi limba engleză. Totul cu un buget din partea UE, de 160.000 de euro.

Trebuie spus că, deşi iniţiativa se adresează funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică, în sală au fost prezenţi mai mulţi studenţi, decât posibili beneficiari. La întrebarea unei tinere „Au voie să participe la cursuri şi masteranzii, spre exemplu cei din anul II?“, Marian Mihăilă a răspuns afirmativ, deşi programele de perfecţionare se adresează doar funcţionarilor. În plus, acesta a precizat „Vrem să capacităm 80.000 de locuitori, acesta va fi grupul ţintă al proiectului. Un sfert din populaţia activă a judeţului, dacă nu chiar populaţia activă a judeţului“. Cu alte cuvinte, în 18 luni, vom fi un judeţ de funcţionari…

Şi pentru că studenţii au fost prezenţi în număr mare, conducerea universităţii reşiţene a prezentat vechile şi noile planuri de viitor, legate de Campusul de Vară de la Coronini sau de alte programe masterale.

„Am preluat Groposu, care este mai aproape de Reşiţa, şi Rudăria, care e ceva mai departe, în comuna Eftimie Murgu, iar Universitatea «Eftimie Murgu» poartă numele acelei zone, explica prorectorul instituţiei superioare de învăţământ. La Groposu vom crea un centru pentru protecţia mediului, iar la Rudăria unul pentru protecţia bunurilor culturale“. Şi totuşi, juristul, profesorul şi omul politic Eftimie Murgu – personalitate marcantă a Revoluţiei de la 1848 –, care s-a născut tocmai la Rudăria, este cel al cărui nume îl poartă universitatea, lucru vizibil chiar şi pe faţada instituţiei…

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu