Caraş-Severin, Romania

Fără să-şi manifeste prea tare bucuria pentru calificarea în semifinalele Cupei Cupelor, Stojan Petrusevski, antrenorul secund al Vardar PRO Skopje, a declarat: „În primul rând trebuie să felicit Reşiţa pentru atmosfera excelentă care a fost în sală. Noi am încercat să facem la Skopje o diferenţă mai mare. Dar, având în vedere acest rezultat de acasă, parcă am intrat în teren aşa, mai puţin concentraţi, în prima repriză. În repriza a doua am jucat mult mai bine, şi în apărare şi în atac. Am realizat când trebuia, în timp ce portarul nostru a avut intervenţii foarte bune. Când ai un asemenea suport, din partea portarului, poţi să realizezi multe în atac“.

Tristeţe la UCM

Sufletul antrenorului lui UCM, Gligore Czari a fost încărcat de tristeţe, şi nici nu a putut ascunde acest lucru: „Vă daţi seama, sunt afectat de rezultat. Dar, una peste alta, cred că am fi meritat calificarea. Pentru că am fost mai buni ca ei. Din păcate, aşa cum am mai zis, calificarea s-a jucat la Skopje. Pentru că acolo, dacă ar fi fost un arbitraj cât de cât corect, că nu există arbitraje corecte, nu am fi pierdut la şase goluri. Oricum, vreau să-i felicit pe oaspeţii noştri pentru calificare. Dar, referitor la joc, eu cred că am fost peste ei. Am avut o primă repriză foarte bună, cu o apărare foarte bună. Am primit doar cinci goluri, dintre care două sau trei din şapte metri. În repriza a doua, oboseala şi-a spus cuvântul. Pe final de meci am încercat să mai revenim. Dar… Vreau să mulţumesc publicului pentru că ne-a susţinut şi de această dată. Regret că nu i-am putut oferi calificarea în semifinale“.