REŞIŢA – Au fost „şcoliţi“ cei însărcinaţi cu bunul mers al alegerilor locale din vara aceasta.Sala de spectacole a Palatului Cultural din Reşiţa a găzduit luni o instruire a preşedinţilor şi locţiitorilor circumscripţiilor electorale din judeţ. Preşedinţii şi locţiitorii celor 77 de birouri electorale de circumscripţie constituite la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost convocaţi la o primă instruire în vederea organizării şi a bunei desfăşurări a alegerilor locale din data de 10 iunie 2012.
La instruire au participat, alături de cei 154 de preşedinţi şi locţiitori ai birourilor electorale de circumscripţie din judeţ, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Caraş-Severin – judecătorul Rustin Ciasc, vicepreşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Caraş-Severin – judecător Gabriela Stuparu, prefectul judeţului Caraş-Severin – Ioan Sabo, subprefectul Nicolae Verindeanu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, comisar-şef Ion Viorel Iana, lt.col. Sorin Axenti, inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, şi directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Caraş-Severin, Gheorghe Petre.
Discuţiile s-au axat, în mare parte, pe prezentări teoretice ale mapelor ce trebuie întocmite, pe angrenajul şi logistica ce stau în spatele unui scrutin în condiţiile legii. În perioada imediat următoare sunt prevăzute astfel de întâlniri şi cu preşedinţii celor 357 de secţii de votare constituite la nivelul judeţului.
Flavius Rotariu