Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – AquaCaraş duce tratativele pentru un nou proiect menit să aducă apă potabilă şi sisteme de canalizare în mediul rural.

Dacă sorţii ne sunt favorabili, nu mai puţin de 109 milioane de euro urmează să fie investite în reţeaua de apă şi canalizare a localităţilor urbane cărăşene, până la finele anului viitor. În afara acestui proiect, cuprinzând 12 contracte finanţate prin POS 1, operatorul judeţean de apă lucrează deja la un alt proiect pentru obţinerea finanţării pe POS 2, care ar putea aduce apă şi în satele cărăşene, valoarea estimativă a acestuia urcând spre 140 de milioane de euro.

Vizavi de acesta, au fost purtate mai multe discuţii legate de obiectivele care vor fi prinse pe lista investiţiilor prioritare, existând posibilitatea introducerii unor localităţi rurale. Astfel, cei de la AquaCaraş, împreună cu o firmă de consultanţă care lucrează şi pentru Ministerul Mediului, s-a stabilit ca, pe lista finanţării prin POS 2 să figureze, pe lângă cele opt oraşe, şi zece aglomerări rurale.

„Unele dintre ele au fost cuprinse integral, apă şi canal, iar cele care nu îndeplineau condiţiile impuse de Comisia Europeană, au fost cuprinse doar cu apă. Aşteptăm să fie aprobată şi oficial această listă de investiţii pentru a putea a putea demara licitaţiile pentru angajarea consultantului, a proiectantului şi a echipamentelor, pentru a putea pregăti licitaţiile viitoare de lucrări. Sperăm că până la sfârşitul anului vom semna şi acest contract de finanţare“, a precizat directorul Dan Petrescu.

„Etapa a II-a este Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Caraş-Severin în perioada 2014-2020. Aici se extinde puţin aria de activitate în sensul că sunt cooptate şi comune. Condiţia de bază este ca aceste comune să fie membre în asociaţia de dezvoltare. Pentru început, consider că suntem într-o fază destul de avansată în sensul că, chiar acum aproximativ o lună au fost consultanţi care lucrează şi pentru Ministerul Mediului, ca să verifice masterplanul pe care noi l-am prezentat la Bucureşti, la Ministerul Mediului, şi au venit să verifice pe teren situaţia exactă, după care au mai tăiat sau mai adăugat la propunerile noastre vizavi de localităţile rurale care trebuie să intre în viitorul proiect. În general, aici a fost o problemă pentru că sunt anumite localităţi unde noi am cerut atât introducerea apei, cât şi a canalizării, dar se pare că condiţiile Comunităţii Europene sunt foarte clar impuse vizavi de aglomerările care sunt, de numărul de locuitori din localităţile respective şi drept urmare nu au fost de acord să introducem canalul peste tot, motivând că există alte soluţii. Însă pe partea de apă, categoric au spus că directivele europene stabilesc în primul rând ca toate localităţile să beneficieze de apă potabilă. Legat de canalizare au fost discuţii mari“.

Oraşele rămân şi pe lista investiţiilor POS 2, iar la capitolul mediu rural au fost prinse în proiect următoarele localităţi: Teregova (alimentare cu apă potabilă, canalizare), Topleţ (alimentare cu apă potabilă), Mehadia (alimentare cu apă potabilă, canalizare), Berzovia (alimentare cu apă potabilă), Băuţar (alimentare cu apă potabilă), Grădinari (alimentare cu apă potabilă), Ticvaniu Mare (alimentare cu apă potabilă), Greoni (alimentare cu apă potabilă), Cârnecea (alimentare cu apă potabilă), Secăşeni (alimentare cu apă potabilă). Conducerea AquaCaraş a precizat că există şi cifre vizavi de valoarea investiţiilor, însă acestea sunt doar estimative, urmând să fie stabilite exact prin programul de finanţare. În oraşe, staţiile de epurare şi tratare vor fi făcute până în 2015, în baza contractelor deja semnate prin POS 1. La Reşiţa, localităţile aparţinătoare Moniom, Cuptoare, Secu şi Doman vor beneficia, prin POS 1, de alimentare cu apă, dar nu şi canalizare.

„Am văzut în presă că Primăria Reşiţa a semnat contracte de finanţare, spune directorul Liber. Acesta este un lucru extraordinar! Nu contează cine le face, dar să fie făcute, pentru că aceste cartiere suferă de mulţi ani, chiar pe aceste probleme de eligibilitate, dar sunt nişte proceduri necesare. Spre exemplu, Oţelu Roşu ne-a anunţat că renunţă la proiectul nostru, pe masterplan, pentru că îşi fac pe bani guvernamentali. Nu este nicio problemă dacă se intervine pe alt plan, ne bucurăm! Dar trebuie să ştim, la rândul nostru, să anunţăm ministerul şi să vedem ce putem face cu banii respectivi“.

Antoniu Mocanu