REŞIŢA – Campionatul Naţional Universitar de handbal s-a încheiat cu victoria echipei Universitatea Eftimie Murgu.În Sala Polivalentă din Reşiţa s-au desfăşurat timp de două zile, 6-7 aprilie a.c., întrecerile ediţiei 2012 a Campionatului Naţional Universitar de handbal. Competiţie la care au participat cinci echipe studenţeşti: Universitatea Piteşti, Universitatea de Vest Timişoara, Academia de Poliţie „A.I. Cuza“, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti şi Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa.
În cadrul şedinţei tehnice, care a avut loc joi, 5 aprilie a.c., s-a stabilit ca cele cinci formaţii să participe la un turneu în sistem fiecare cu fiecare, şi nu în dispute pe grupe. Drept urmare s-a făcut un anume compromis, prin reducerea timpului de joc, la două reprize a câte 15 minute.
Titlul ediţiei din acest an a revenit echipei Universităţii Eftimie Murgu Reşiţa, care a câştigat toate cele patru partide susţinute: 25-10, cu Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti; 22-10, cu Universitatea de Vest Timişoara; 22-19, cu Universitatea Piteşti; 18-16, cu Academia de Poliţie „A.I. Cuza“ Bucureşti. Locurile următoare au fost ocupate, în ordine, de Universitatea Piteşti, Universitatea de Vest Timişoara, Academia de Poliţie „A.I. Cuza“ Bucureşti, U.N.E.F. Bucureşti.
„Titlul naţional universitar este o performanţă pentru noi, a precizat Mihai Rohozneanu, antrenorul studenţilor reşiţeni. Fără să fim lipsiţi de modestie, era normal să câştigăm, fiindcă majoritatea dintre jucători sunt componenţi ai formaţiei CS Caraş-Severin, din Liga Naţională. Deci, a fost un atu pentru noi, şi nu ne puteam permite să ratăm titlul. Pentru că doar Universitatea Piteşti a mai avut jucători legitimaţi, care evoluează în Divizia A. Pentru mine personal a fost o competiţie inedită, fiindcă am fost antrenor al echipei reşiţene şi jucător al formaţiei din Piteşti, acolo unde sunt în evidenţă. O situaţie mai puţin obişnuită, dar am trecut-o cu bine“.
Marius Moraru