Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Invitaţi de seamă, manageri de top şi milionari ai Europei au fost sâmbătă, alături de omul de afaceri Ion Ţiriac, pe domeniul de vânătoare de la Ersig (Vermeş).

Atmosfera a fost prietenească, organizarea pe măsură, vânătoarea una reuşită, gonaşii, plătiţi cu carne şi câte 100 de lei, şi-au făcut treaba iar recolta de mistreţi a fost una bogată: mai exact 87 de exemplare, trofeul vânătorii cântărind nu mai puțin de 180 de kilograme, iar media celorlalți mistreți vânați fiind de 130 de kilograme. Nu au fost probleme nici cu carnea, chiar dacă pesta porcină este pe la graniţa judeţului, ba mai mult carnea va fi donată centrelor sociale din judeţ.

Omul de afaceri şi invitaţii săi nu au zăbovit prea mult pe domeniul de la Ersig, petrecerea de după vânătoare fiind organizată într-o altă locaţie. Misterul numelor invitaţilor a persistat ca întotdeauna, existând zvonuri că printre aceştia s-ar fi aflat şi patronul Ford.

Vă reamintim că omul de afaceri Ion Ţiriac şi-a amenajat un domeniu de vânătoare care se întinde pe o suprafaţă de 704 hectare. Iar la începutul acestui an a avut deja două partide de vânătoare, alături de magnaţi europeni: una la Balc, în 19 ianuarie, şi cea de la Ersig, încheiată sâmbătă, 2 februarie 2019.