REŞIŢA – Chiar dacă apa caldă nu a venit încă peste tot, sistemul reşiţean de termoficare este pus la punct aproape în întregime.
Ca orice sistem aflat la început, noul sistem reşiţean de termoficare are şi câteva probleme. Dacă debutul construirii a fost presărat cu câteva întârzieri, lucrurile au intrat pe un făgaş normal. O vreme, componente ale noului sistem au fost puse în funcţiune alături de noul sistem, apoi a urmat o vară de revizii, în care vechiul sistem a fost scos din uz. Reşiţenii s-au adresat redacţiei Jurnal CS pentru că le lipsea apa caldă furnizată de CET 2010, iar oficialităţile au transmis promisiuni că totul se va rezolva începând din 17 septembrie. Numai că reşiţenii continuă să se adreseze redacţiei cu aceleaşi nemulţumiri.
De fapt, lucrurile nu stau cum s-ar crede. Şi asta pentru că, potrivit inginerului şef al CET 2010, Vasile Umbreş, abonaţii sistemului au, în majoritate, apă caldă. Singura zonă unde au existat câteva probleme a fost cea a Punctului Termic 11, incluzând strada Sportului. Punctual, a mai existat un caz când oamenii străzii au oprit robinetul de apă caldă, la un cămin, însă problema a fost remediată imediat. În ceea ce priveşte asigurarea încălzirii pe timpul sezonului rece, ing. Vasile Umbreş ne asigură că totul este pregătit. Ar mai fi câteva lucruri de rezolvat la centrala din Micro 4, unde constructorul mai are de asigurat câteva detalii la partea de dotare, însă oraşul este acoperit. Chiar şi acum, când abonaţii din zona centralei din Micro 4 sunt deserviţi, din punct de vedere al apei calde, de cea din Micro 2.
Antoniu Mocanu