REŞIŢA – Decredibilizarea Parlamentului şi sistemul de vot, efectele politice ale unui deceniu complicat.
Finanțarea campaniei electorale de la bugetul de stat, după modelul german, ar fi trebuit făcută, în opinia vicepreşedintelui PNL, Sorin Frunzăverde, cu mult timp înainte, deoarece nu ar permite efectuarea unor cheltuieli care, în multe cazuri, presupun și o serie de nereguli.
„Era necesar să adoptăm sistemul german de vot și pentru Parlament – și pe liste și uninominal. Din nefericire, tot cu votul Parlamentului și cu Traian Băsescu președinte, și la presiunea unor oameni politici care în prezent spun că sistemul nu este bun, am creat un sistem de vot penibil aş spune, care a mărit semnificativ numărul de parlamentari. Un sistem de vot pe care vocile ce l-au susținut clamează ca acum să fie desființat”, a afirmat vicepreședintele PNL.
Frunzăverde a precizat că, prin acest sistem de vot, promovat de oameni „care nu au avut nimic în comun cu politica şi au acumulat o anumită notorietate“, a fost decredibilizat Parlamentul ca instituție.
„Regimul ultimilor zece ani a reușit performanța de a afecta imaginea celei mai importante instituții a oricărei democrații – Parlamentul. Este cel mai mare necaz pe care ni l-a adus regimul ultimilor zece ani, la care se adaugă tăierea pensiilor, a salariilor, vrajba politică, haosul administrativ, pentru că am guvernat prin ordonanțe de urgență, prin prestații de multe ori penibile ale conducerii acestei instituții, prin modul în care celelalte instituții ale statului au tratat Parlamentul și, în fine, prin această lege care a suplimentat numărul parlamentarilor. Niciunde în lume nu se întâmplă lucrul acesta. M-am opus și atunci acestei legi, când a fost elaborată, așa cum m-am opus, încă din 2010, și tăierii pensiilor și salariilor”, a adăugat Frunzăverde.
Vicepreședintele PNL consideră că este surprinzător cum, după căderea regimului de zece ani, „slugi“ ale acestuia aruncă noroi în toate direcțiile. „Mai mult chiar, cei care au generat aceste măsuri legislative greșite, chiar stupide, și care au încercat să strângă capital din acestea nu și le mai asumă, ci, dimpotrivă, vorbesc despre necesitatea imediată de a fi corectate“, a concluzionat Frunzăverde.