Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Trist, dar adevărat. Pensionarii se împrumută pentru plata protezelor dentare şi a intervenţiilor chirurgicale. Numărul membrilor Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reşiţa (CARP) creşte de la o lună la alta. Dacă la finele lui 2011 pe listele instituţiei figurau înscrise 2.430 de persoane, la 31 mai 2012 numărul acestora a ajuns la 2.560.

Iar dacă la prima vedere creşterea nu pare mare, preşedintele CARP Reşiţa, Aurelia Bonţe, ne explică de fapt cum stau lucrurile. „Pe primele cinci luni ale acestui an au decedat 50 de membri, iar alţi 50 s-au retras din diverse motive. Unii pleacă la copii în străinătate, alţii nu-şi mai permit să-şi plătească cotizaţia şi, de ce să nu recunoaştem, o parte dintre ei se retrag fără un motiv anume. Dar, trebuie să ţinem cont de faptul că, lunar, avem înscrişi peste 200 de noi membri. De exemplu, în mai, am înscris 215 persoane, iar în aprilie – 204“, ne-a spus preşedintele CARP. Situaţie similară şi în cazul împrumuturilor. „Dacă comparăm primele cinci luni ale anului 2011 cu cele ale lui 2012, remarcăm o creştere cu 26% a numărului de împrumuturi (…) Numai în acest an au trecut pe la noi 994 de pensionari. Acestora, CARP Reşiţa le-a acordat împrumuturi în valoarea totală de 2.130.000 de lei“, mai precizează Aurelia Bonţe.

Motivele pentru care pensionarii trec tot mai des pragul Casei de Ajutor Reciproc sunt diverse, în funcţie de necesitățile fiecăruia. De cele mai multe ori, oamenii se împrumută pentru a-şi achita facturile la utilităţi, pentru plata medicamentelor şi a intervenţiilor chirurgicale şi, tot mai des, pensionarii se îndatorează pentru întâlnirea cu medicul stomatolog.

„Fac un împrumut pentru o proteză dentară a soţului meu, care costă 2.000 de lei. Şi cum veniturile noastre nu sunt atât de mari, ne-am gândit că un împrumut ne-ar ajuta să plătim mai uşor această investiţie“, ne-a mărturisit Bîrzava – Eleonora Milu. Aceeaşi nevoie rapidă de bani a adus-o pentru prima dată la CARP Reşiţa şi pe doamna Magdalena Sgârdea. Femeia ne-a povestit că pensia ei şi a soţului nu depăşeşte suma de 1.000 de lei, iar din cauza iernii grele şi lungi a adunat datorii la întreţinere. „Ne este foarte greu. Pe iarnă am avut 500 de lei de plătit numai gazul, iar pentru că soţul meu este bolnav nu am putut face prea multă economie la căldură. Acum, ne împrumutăm pentru a ne plăti restanţele“, mai spune Magdalena Sgârdea. În 2011, dobânda medie la CARP Reşiţa a fost de 9,41%, iar de la 1 ianuarie 2012 aceasta a scăzut cu 2%. Instituţia vine şi în sprijinul tuturor membrilor cu o vechime de peste un an care au beneficiat de bilete de tratament sau odihnă. La întoarcerea din staţiune, pensionarii primesc un ajutor în sumă de 100 de lei.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu