REŞIŢA – Asta este fapta pentru care un cărăşean a fost reţinut în Germania, fiind lăsat fără documentul cu pricina.Cărăşeanul, după numele său Ghiorghiţă Luca, de 41 de ani, a ajuns să treacă printr-un incident pe care acum spune că nu i-l doreşte nimănui, fapt pentru care s-a şi adresat redacţiei Jurnal de Caraş-Severin. Totul s-a petrecut în goană, spre finele săptămânii trecute (joi spre vineri) când surorii sale, care locuieşte în Germania, i-a murit socrul. În acest fel, femeia a trebuit să ajungă de urgenţă în România, la Arad, unde şi-a adus copilul la şcoală. Apelând la avion, n-a putut căra cu ea toate bagajele necesare, astfel că fratele ei s-a oferit s-o ajute. Zis şi făcut, astfel că după vreo 1.400 km ajungea în Mainz, la volanul propriului Volvo. A încărcat bagajele surorii sale şi s-a urcat din nou la volan, spre România.
La intrare pe autostrada A6, spre Munchen, n-a băgat de seamă că în faţa sa era un BMW negru şi, ghidat de GPS, s-a hotărât să-şi mai arunce ochii pe bileţelul pe care-l pregătise, unde scrisese localităţile importante prin care avea să treacă la întoarcere.
Fiind pe înserat, a aprins lumina din interiorul autoturismului, pentru a vedea cele scrise pe hârtie, atrăgând astfel atenţia ocupanţilor vehiculului din faţă. În acel moment, pe luneta BMW-ului negru din faţă s-au aprins semnale luminoase indicând faptul că vehiculul aparţine poliţiei. Imediat, pe unul dintre geamuri, ocupantul din dreapta faţă a scos o paletă indicându-i să oprească. Omul a tras pe dreapta şi a oprit. Unul dintre ocupanţii vehiculului, îmbrăcat în haine civile, a coborât şi s-a apropiat de maşina cărăşeanului, însă nu spre portiera din stânga, ci în dreapta.
La întrebarea: „Sprechen sie deutsch?“, omul a explicat că ştie doar română şi italiană, însă cei doi s-au înţeles astfel că omului legii i-au fost prezentate toate documentele. Abia acum povestea începe să se complice, şi asta pentru că Gheorghiţă Luca are cetăţenie română, dar domiciliul în Italia. De altfel, tot de Italia erau şi numerele maşinii. Iar actele puse la dispoziţie omului legii au fost buletinul românesc, paşaportul, cartea de identitate italiană, livretul italian al maşinii şi permisul de conducere, tot italian.
„Ce caută un român cu domiciliul în Italia, într-o maşină cu numere de Italia, în Germania?“ este însă întrebarea la care cărăşeanul n-a mai putut răspunde, mai ales că trebuia s-o facă în germană. „Îmi tot repeta că dacă sunt român, sunt ţigan, că dacă sunt ţigan, sunt hoţ“, se plânge românul. Apoi omul legii a întrebat dacă se poate uita în portbagaj.
„I-am aprins şi luminile, povesteşte Luca. A luat o cutie, a rupt-o. În ea era o pereche de cizme. A băgat mâna, a văzut că nu e nimic, apoi a început să scoată totul, aruncând lucrurile pe asfalt. A scos din buzunar un instrument cu care a tăiat banda adezivă cu care erau lipite celelalte cutii. A aruncat toate lucrurile în stradă apoi mi-a spus să adun totul şi să plec. Aveam deja cel puţin 20 de ore de când nu dormisem şi vreo 1.400-1.500 km de când conduceam. I-am spus că nu eu am scos lucrurile şi i-am cerut să le pună înapoi. S-a supărat, a scos cătuşele şi mi-a legat mâinile strâns. M-a bruscat şi m-a aruncat în maşina poliţiei. L-am întrebat pe cel de la volan: «Care e problema?» şi mi-a răspuns: «Tu eşti problema!» Asta poate şi după ce au găsit în maşina mea două laptop-uri, ambele în perfectă stare de funcţionare, unul al meu, celălalt al fiicei mele, crezând că le-am furat. Le luasem cu mine pentru că m-am gândit că-mi vor fi de ajutor. Celălalt, care mi-a controlat maşina, nu ştiu dacă a încărcat totul în portbagaj, însă mi-a luat cheia din buzunar. Unul conducea BMW-ul, în care eram şi eu, celălalt maşina mea, pe sensuri interzise. Nici nu ştiu dacă n-o să mă trezesc şi cu vreo amendă pentru asta. La un moment dat am ajuns într-un sat, nu ştiu cum se numeşte, unde am fost dus, bănuiesc, la sediul poliţiei. Am intrat într-o curte cu BMW-ul şi cu Volvo, m-au tras afară din maşină, iar cel care mi-a controlat autoturismul mi-a smuls GPS-ul de pe parbriz şi mi-a luat şi cele două calculatoare portabile, ducându-le înăuntrul clădirii. Am fost şi eu dus într-o încăpere unde a trebuit să aştept o vreme. Mi-au scos cătuşele, iar eu le-am arătat semnele foarte adânci pe care mi le lăsaseră pe mâini şi le-am mulţumit pentru asta“. După tot felul de insulte, omul a fost pus să se dezbrace în pielea goală şi, într-un final, i-au fost înapoiate hainele, mai puţin geaca.
Acesta continuă: „La un moment dat au mai adus o persoană în încăpere, iar apoi m-au chemat şi mi-au dat să vorbesc la un telefon fix cu cineva care s-a recomandat ca fiind un mareşal al poliţiei italiene. Primul lucru care m-a întrebat a fost dacă vorbesc dialectul sicilian, zona fiind probabil cunoscută pentru criminalitatea crescută. Acesta mi-a spus: «Pe teritoriul Germaniei, permisul tău de conducere este urmărit şi orice poliţist trebuie să ţi-l reţină, pentru că e dat ca furat!»“. În pofida argumentelor că toate documentele pe care le posedă demonstrează că este titlularul permisului de conducere, românul a rămas fără permisul pe care şi l-ar fi furat singur. Aşa a primit un document scris în germană, în locul permisului, deşi omul mai avea de trecut prin Austria şi Ungaria, însă a fost lăsat de izbelişte. Omul spune că nu le-a semnat poliţiştilor documentele, pentru că toate erau în limba germană, şi nu i s-a acordat dreptul la un translator sau măcar la un telefon.
După alte câteva insulte, cărăşeanul a fost aruncat în stradă, oamenii legii lăsând lângă el cele două laptop-uri şi GPS-ul. Luca explică: „GPS-ul nu mai funcţionează, iar de la un calculator lipseşte un buton. De la maşină, mi-au rupt sistemul de prindere al ruloului care se trage peste conţinutul portbagajului“. În sfârşit, a ajuns în România, a dus bagajele la Arad şi a revenit la Tirol. A încercat în zadar să afle dacă permisul îi este sau nu valabil, dacă are voie sau nu să conducă sau alte astfel de detalii. Cei de la frontieră i-au recomandat să ia legătura cu Consulatul Germaniei, însă i s-a spus că permisul, în cazul în care-i va fi returnat, îi va fi trimis în Italia, ceea ce implică o serie de alte cheltuieli.
„Nu spun că mi-a dispărut ceva! Aş fi putut să mă plâng că mi-au furat ceva, că mi-au lăsat portofelul gol, că am fost jefuit, dar nu este aşa!“, explică omul care doreşte acum doar ca oamenii să ştie. Poate incidentele de acest gen ar putea fi evitate pe viitor. E drept că autorităţile au voie ca, în numele ordinii publice, chiar şi să distrugă bunurile care fac obiectul cercetării, însă e la fel de drept că au şi obligaţia să repare prejudiciile, chiar şi de natură morală, pe care le produc. La acest capitol, însă, lucrurile sunt dificile. Cum să demonstrezi tu, un simplu român cu domiciliul în Italia, că ai fost supus unui abuz de către poliţia germană? Până una, alta, cărăşeanul este singurul care trage ponoasele pentru un incident neînţeles, din care s-a ales doar cu o hârtie scrisă în germană, pe care i-au tradus-o măicuţele din Tirol…
Antoniu Mocanu