Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Recent, s-a desfășurat premierea elevilor ce studiază în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeș. Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu“ a Centrului Eparhial, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a profesorilor de la Seminar și a părinților seminariștilor!

În deschiderea manifestării, părintele profesor Rusalin Isac, directorul instituției de învățământ teologic din Caransebeș, a prezentat un raport ce a cuprins activitatea didactică și extracurriculară desfășurată de profesorii și elevii Seminarului Teologic în acest an școlar. Premiile au constat în diplome, cărți și bani. De asemenea, au fost premiați și elevii ce au avut o conduită exemplară în formarea lor duhovnicească, participând la programul liturgic din timpul anului școlar.

„I-am felicitat pe toți premianții, pe părinții profesori, pe ceilalți profesori și în general pe toți elevii Seminarului Teologic, dar și pe părinții, bunicii și însoțitorii care au ținut foarte mult să participe la această festivitate de premiere. Credem că Seminarul Teologic din Caransebeș are o tradiție frumoasă și va trebui pe mai departe să țină flacăra aprinsă a învățământului teologic, pentru că el a rezistat și în timpul regimului comunist. Avem învățământ teologic la Caransebeș încă din 1865, de când vrednicul de pomenire Ioan Popasu, primul episcop ortodox român al Caransebeșului, a adus Școala de Teologie de la Vârșeț aici la Caransebeș. Așadar, avem de peste 150 de ani tradiție teologică în cetatea Caransebeșului și credem că acest Seminar va dăinui pe mai departe, chiar dacă județul Caraș-Severin este depopulat și la ora actuală ne bazăm exclusiv pe candidații din județul nostru“, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

JCS-N.M.