Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Iar primarul Ioan Popa continuă astfel o tradiţie, picturi murale fiind în Reşiţa din anul 1976!

Fiind preocupat mereu cu munca din zona apropiată, ajung rar prin Centru. Odată am remarcat două suprafețe pictate pe blocuri din Luncă, iar altă dată, mai recent, un întreg perete pictat, lângă Primărie. Ceva nou, dar nu prea…

Arta murală vine din adâncul istoriei umanității, începând chiar cu pereții peșterilor, trecând prin basoreliefuri, mozaicuri și fresce. „Părinții” noilor suprafețe pictate, grupate sub numele „graffiti” (care nu vine din limba greacă), vin din secolul trecut, pornind ca o formă de comunicare stradală sau de decorare a suprafețelor terne ori goale, iar uneori încercând iluzii optice, eliminând prea-multa banalitate, sau sărăcie materială ori spirituală… În Reșița nu s-au prea alocat spații pentru arta stradală, dar putem aminti: Mozaicul Ateneului, cel al Liceului din fața Poliției (autor Sever Frențiu), cel al Liceului de lângă Pod (I. și R. Chișu și I. Ilea) și pictura cu spray-uri de pe peretele de sprijin de la Triaj (A. Garoiu & co?). Picturile parietale în culori de tempera au fost realizate din inițiative particulare, în interior, la Școala Generală nr. 7, în 1976, la Palatul Pionierilor în 1987, iar mulți ani mai târziu, la Liceul de Artă.

Revin: De ce… nu prea? Pentru că în istoria Reșiței a fost și un prim-secretar PCR, prof. univ. dr. Trandafir Cocârlă, care a intenționat să împodobească orașul și județul nostru cu artă stradală monumentală. N-a stat mult în funcție, dar sămânța aruncată a încolțit, realizându-se niște proiecte (1986). Nu mai știu ce au conceput ceilalți artiști plastici reșițeni, dar eu am făcut, printre altele, câteva schițe grupate sub titlul OMUL FĂURAR, chiar pentru celălalt perete al blocului de lângă Primărie.

Nu comentez lucrările realizate deja, însă în proiectele mele era vorba despre Reșița și oamenii ei, sens pe care eu nu l-am descoperit încă în pictura dinspre Primărie, dar și mie îmi scapă sensuri sau nuanțe ale noțiunii „graffiti“.

Petru Comisarschi