REŞIŢA – După doi ani de relaţii oficiale de prietenie, cele două localităţi pregătesc acest pas pentru a putea accesa mai uşor fonduri europene.
Municipalitatea reşiţeană îşi îndrumă paşii spre o nouă înfrăţire, cea cu oraşul italian Pesaro. „Un proiect vizează o relaţie de înfrăţire cu un oraş important al Italiei. Noi am fost deficitari la acest capitol şi iată că astăzi a fost aprobată acea solicitare venită din partea cetăţenilor şi era de fapt o necesitate, acest punct a fost aprobat în unanimitate. Sper ca, după aprobarea din Italia să ni se comunice în regim de urgenţă şi, probabil într-o lună, o lună şi jumătate, vom comunica data la care vom semna actul de înfrăţire. Există o serie de proiecte europene care au ca solicitare de bază să fii înfrăţit cu oraşe din Uniunea Europeană, şi noi vrem să fim pregătiţi şi la acest capitol. Aşteptăm ghidurile de finanţare care permit lucrul acesta, iar printr-o viitoare înfrăţire cu oraşul Pesaro, cred că drumurile ar putea fi deschise şi sursele de finanţare – altele decât cele pe care le cunoaştem – să fie accesate“, ne-a declarat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, la finele şedinţei ordinare a consiliului municipal, în cadrul căreia aleşii urbei au votat înţelegerea de cooperare cu oraşul italian.
Demersurile pentru înfrăţire sunt fundamentate de relaţiile de prietenie între Reşiţa şi Pesaro, dar şi de necesitatea dezvoltării şi cooperării unor relaţii mai puternice între locuitorii celor două oraşe, după cum se arată în raportul de specialitate care a stat la baza proiectului de hotărâre. În urmă cu doi ani, în 31 octombrie 2013, reprezentanţii celor două oraşe au semnat un pact de prietenie, iar „pe parcursul celor doi ani de relaţii de prietenie au avut loc mai multe schimburi de experienţă şi vizite reciproce şi, ca urmare, se poate considera că această relaţie se poate ridica la nivelul unei legături de înfrăţire“, după cum se arată în expunerea de motive a proiectului, purtând semnătura primarului Mihai Stepanescu, în calitate de iniţiator.