Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA  – Echipa CSU Reșița este foarte aproape de porțile Ligii Naționale.

Echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Reșița este foarte aproape de  a ajunge la turneul de baraj pentru promovarea în Liga Națională. Procesul de reconstrucție a echipei studențești reșițene, după momentul 2011, când CSU a revenit în eșalonul al doilea, a ajuns într-un moment în care se pot emite pretenții. Construită cu migală, pe parcursul mai multor ani, cu un nucleu stabil de jucătoare care au parcurs etape importante la nivelul junioratului, încheiat cu medaliile de bronz din 2015, la turneul final de la Cluj-Napoca, echipa CSU Reșița se află la câteva săptămâni de un alt moment important din istoria sa. Handbalistele pregătite de profesorul Cristian Busuioc, căruia i se datorează în mare măsură faptul că acum se visează frumos la Reșița, au marea șansă de a prinde barajul de promovare în elita României.

Parcursul foarte bun al studentelor din acest sezon, în care au staționat etape bune chiar pe prima poziție a clasamentului, le îndreptățește să emită pretenții. CSU Reșița este favorită la locul 3 la finalul sezonului, ceea ce ar aduce prezența la baraj (locurile 2 și 3 din serie merg la turneu, în timp ce locul 1 promovează direct). Entuziasmul nu este însă suficient pentru ca Reșița să aibă o echipă de handbal feminin în Liga Națională. Pentru o bună reprezentare în acest eșalon, unde joacă cele mai valoroase handbaliste din țară și din străinătate, e nevoie de un sprijin din partea comunității locale. Cărășenii au șansa de a vedea din nou handbal de top, chiar la ei acasă. Handbalistele le-au pasat simbolic mingea. Reșița poate oferi un răspuns.