Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mulţi cărăşeni vor scoate bani din buzunare pentru vaccinarea antigripală, deoarece dozele ajunse în judeţ sunt insuficiente.

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei sezoniere a început stângaci în Caraş-Severin, după ce Direcţia de Sănătate Publică a primit numai 6.000 de doze, din cele 27.450 solicitate. Situaţia este similară şi în alte judeţe, după ce Ministerul Sănătăţii a cumpărat 500.000 de vaccinuri, la jumătate faţă de anul trecut. În aceste condiţii, copiii, gravidele, bolnavii care suferă de boli cronice, bătrânii, dar şi personalul medical sunt cei care au prioritate la vaccinare, a declarat miercuri, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, medicul primar epidemiolog Mircea Borcău.

„Este cea mai mică cantitate de vaccin repartizată la nivel naţional, în ultimii şapte-opt ani. Faţă de alte judeţe, eu sper să ne descurcăm. De exemplu, Doljul, la o populaţie dublă faţă de judeţul Caraş-Severin, a primit un număr de 4.500 de doze. În asemenea condiţii, am procedat de urgenţă la distribuirea vaccinului antigripal ţinând cont de nişte priorităţi: toate instituţile care ocrotesc persoanele în vârstă vor primi acest vaccin. Unele au primit deja, căci distribuirea lor a început încă de luni, altele îl vor primi în zilele următoare. De asemenea, de acest vaccin va beneficia şi personalul care are grijă de aceşti bătrâni. O altă prioritate pentru noi a fost asigurarea dozelor necesare vaccinării complete a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar, ulterior, s-au luat în calcul categoriile de bolnavi cronici. În acest sens, am asigurat distribuirea şi s-a şi început vaccinarea în regim de urgenţă a tuturor persoanelor dializate din judeţ. Totodată, a fost distribuit vaccin cabinetelor care asigură asistenţa medicală persoanelor cu diabet, precum şi reţelelor care asigură vaccinarea persoanelor seropozitive. Primesc vaccin şi persoanele din evidenţele reţelei de oncologie“, a explicat dr. Mircea Borcău.

Într-o situaţie ingrată se află, în schimb, medicii de familie. Aceştia nu primesc mai mult de 20 de doze pe cabinet, în condiţiile în care şi personalul medical trebuie imunizat. Altfel spus, la final, pacienţilor nu le rămân mai mult de 15-18 doze. Iar dacă vă întrebaţi cine are prioritate în acest caz, decizia aparţine medicului de familie.

„Din păcate, văduviţi sunt medicii de familie, reţeaua primară, pentru că nu va fi foarte uşor să gestioneze cele 20 de doze. (…) Alte doze nu vom mai primi, pentru că, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat pentru acest an numai 500.000 de doze. Nu ştiu de ce au mai cerut catagrafierea grupelor de risc, din moment ce ştiau că nu vor cumpăra mai mult de 500.000 de doze. Având experienţa anilor trecuţi, o campanie eficientă la nivel judeţean, ţinând cont şi de solicitări, pentru că vaccinarea este opţională, necesarul ar fi undeva la 8.000 de doze“, a mai precizat Borcău.

Persoanele care vor să îşi facă vaccinul neapărat iar medicul de familie nu mai are nici o fiolă îl pot cumpăra din farmacii. O doză vaccinală costă între 20 şi 30 de lei. Mai trebuie spus că până în prezent nu au fost raportate cazuri de gripă în judeţ.