ORAVIȚA – În urmă cu câteva zile, Jurnal CS scria despre cazul unei încăierări din faţa gării din Oraviţa, care acum are mai multe urmări penale. În dimineaţa de joi, au demarat un număr de şase percheziţii domiciliare, cinci în Oraviţa, cea de-a şasea într-o localitate rurală, cercetările fiind extinse pentru alte trei noi infracţiuni: şantaj, cămătărie şi înşelăciune, după cum ne spune comisarul-şef Dinu Nicorici, şeful Serviciului Cabinet din cadrul IPJ CS.
Au fost emise opt mandate de aducere pentru tot atâtea persoane, care au fost conduse la sediul Poliţiei pentru audieri. După încheierea percheziţiilor şi finalizarea audierilor, care sunt în derulare, anchetatorii vor decide dacă este cazul să fie luate alte măsuri.
Reamintim faptul că în 12 ianuarie, ziua în amiaza mare, în faţa gării din Oraviţa, a avut loc o încăierare între patru persoane. Două dintre ele, aflate într-un autoturism, au trecut pe contrasens, tăind calea celuilalt autoturism care circula regulamentar, în care se aflau alţi doi bărbaţi. Aşa au început agresiunile, care ar fi început cu lovirea parbrizului cu o bâtă şi cotonogirea unuia dintre pasageri, după care nimeni n-a mai putut ţine socoteala pumnilor.