CARAȘ-SEVERIN – Consiliul Județean pune la bătaie aproape 650 de mii de lei pentru un turn de artroscopie ortopedie-traumatologie!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița a participat în weekend la Cupa Tiger Valea Bârgăului, la karate WUKF, competiție organizată în județul Bistrița-Năsăud, cu un lot de patru sportivi (Andrei Schinteie, Patricia Măciucă, Alexia Deriuș și Greta Buzura). De asemenea, la competiția de karate ajunsă la ediția a IX-a au fost și doi arbitri reșițeni, Zoltan Lipan și Sandra Lipan!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar fără avocați plătiți din banii județului – pentru că noua majoritate din Consiliul Județean i-a respins acest drept – Romeo Dunca a câștigat în primă fază procesul, iar Alina Stancovici își păstrează calitatea de „fost“ manager al Spitalului Județean!
REŞIŢA – Comunitatea marginalizată, lipsită de drumuri asfaltate, cu canalizare pe stradă, izolată iarna, va avea parte de transport în comun.
CARANSEBEȘ – Criticată zilele trecute că nu are proiecte, municipalitatea răspunde încă o dată prin exemple concrete. Și nu oricum,…
CARAŞ-SEVERIN – Judeţul nostru este următorul care va fi amenajat, începând din luna iunie, în cadrul acestui impresionant proiect de promovare a bogăţiilor cultural-istorice şi naturale ale României. Avem mai mulţi kilometri decât oricare alt judeţ, dar mai e nevoie de 101.000 de euro!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Târgul de joburi pentru tinerii proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor va fi pus la cale în 27 octombrie. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a făcut primul anunț oficial vizavi de evenimentul ocupațional care se adresează în primul rând absolvenților promoției 2023!
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni vor juca sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 12, pe teren propriu, cu Unirea Sânnicolau Mare, în etapa a V-a a Diviziei A, Seria A! Formația pregătită de Marius Bahan vine după două înfrângeri la rând, dar este motivată să câștige din nou în fața echipei din Sânnicolau Mare!
REȘIȚA – În noaptea de luni spre marți, la scurt timp după miezul nopții, doi bărbați din Reșița, de 21 și 31 de ani, au fost surprinși în flagrant delict după ce ar fi spart geamul lateral dreapta spate al unui autoturism parcat în zona Gării de Nord, iar din interiorul acestuia ar fi furat un radio casetofon și un portofel!
COPĂCELE – Sătenii din Copăcele și Zorile sunt dispuși să găzduiască victime ale războiului în propriile gospodării. Primarul interimar Viorel Hîrțaucă a mers din casă-n casă în cele două sate de ucrainieni, îndemnând oamenii la solidaritate cu semenii lor!
SOCOL – La școlile din comuna Socol au fost făcute investiții importante. Urmează alte obiective majore!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a explicat zilele trecute ce va face municipalitatea cu cele peste 1,5 milioane de lei alocate săptămâna trecută de Consiliul Județean Caraș-Severin!
REȘIȚA – Nu mai puțin de 28 de polițiști locali urmează să fie angajați, pe lângă cei 56 care lucrează deja, pentru sporirea gradului de siguranță al cetățenilor urbei!
CARAȘ-SEVERIN – Dotări utile pentru elevi și dascăli pot fi obținute prin implicarea pe platforma „Hartaedu.ro”. Aici profesorii, părinții sau simpli cetățeni pot depune alerte legate de nevoile unităților de învățământ!
CARAȘ-SEVERIN – În funcție de consecințe, agresivitatea la volan este sancționată atât cu amenzi, cât și cu suspendarea permisului pe 30 sau 60 de zile. Recidiva în 6 luni de la restituirea permisului va atrage o majorare a perioadei de suspendare, cu încă 30 de zile!
REȘIȚA – Ultimul transfer reușit de conducerea CSM Reșița este cel al mijlocașului Valentin Lazăr (32 de ani). Acesta a semnat un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire!
REȘIȚA – Teodora Geamănu, legitimată la secția de judo a Muncitorului Reșița, a obținut sâmbătă, 26 februarie, locul 5, la finala pe țară a Campionatului Național, de la Arad, la categoria 52 de kg, cadeți!
REȘIȚA – Direcția de Asistență Socială din cadrul municipalității reșițene vine cu un îndemn la solidaritate, pentru întreaga comunitate!
CARANSEBEȘ – Nu mai puțin de 6,7 milioane de lei vor intra până la finalul proiectului în clădirea care va găzdui noua facilitate, amenajată pentru 330 de vârstnici din municipiu. E vorba de fosta Vilă Popov, din zona Teiuș!
