Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Multă vreme, Radarul pădurilor a avut succes pentru că mai toată lumea dădea alarma când vedea camioane care transportau lemne. Totuşi, cine s-ar gândi că, în TIR-uri, sub prelate, unii cară lemne?

Ei, bine, oamenii legii la asta s-au gândit când au tras pe dreapta, pe DN 57B, la Iablaniţa, două autocamioane, ambele conduse de bărbaţi din Prigor.

„Din primele verificări s-a stabilit că cele două autocamioane ar fi transportat o cantitate de material lemnos mai mare cu peste 5,5 metri cubi lemn de esență fag decât cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire a lemnului, emise la aceeași dată. Cei peste 5,5 metri cubi material lemnos esență fag, rezultați în plus față de cele înscrise în documentele de transport, au fost ridicați în vederea confiscării și predați în custodie Ocolului Silvic Mehadia“, ne informează Poliţia judeţului.

În plus, cei doi şoferi au fost amendaţi cu sume totalizând 3.000 de lei.