REŞIŢA – Fosta sportivă caransebeşeană s-a retras din activitate, dar a rămas alături de sportivi. JURNAL DE CARAŞ-SEVERIN: Deşi speram să revii, până la urmă, pe pistele de atletism, a trecut mai bine de un an şi nu ai mai luat starturi…
IULIANA POPESCU: Aşa este. În 3 martie 2011 am participat la ultima competiţie oficială. S-a întâmplat la Campionatul Naţional de Cros, de la Băile Felix şi, vreau să remarc faptul că, am alergat cu un mărţişor prins pe tricoul de concurs. A fost un moment important din cariera mea, din viaţa mea.
JCS: Şi totuşi a fost o retragere surprinzătoare. Fiindcă cei din preajma ta sperau să mai continui. Chiar dacă ai avut unele probleme de sănătate.
I.P.: Vreau să fiu sinceră cu dumneavoastră. Fireşte, am avut unele îndoieli, atunci când am luat decizia de a mă retrage. Pentru că nu e uşor să renunţi, după 15 ani de atletism. Recunosc, am mai continuat câteva luni de antrenamente, după martie 2011. Dar, în sport, atunci când nu eşti sută la sută hotărât că vrei să mai faci asta, lucrurile nu mai merg aşa cum trebuie. Acum, cred că am luat decizia potrivită la momentul potrivit. Îmi place ceea ce fac acum, iar emoţiile competiţiilor, dezamăgirile unor înfrângeri sau bucuriile unor reuşite, le trăiesc alături de sportivi.
JCS: Şi nu numai de sportivi…
I.P.: Ştiu la ce vă referiţi, fiindcă m-aţi provocat într-o discuţie anterioară. Într-adevăr, lângă mine va fi mult mai aproape logodnicul meu, prof. Marian Enache, coleg de catedră. Am lucrat cu el încă de la începutul activităţii mele de antrenor, sub coordonarea domnului prof. Cristian Dragomir.
JCS: După această paranteză, te rog să-ţi continui ideea, fiindcă te-am întrerupt.
I.P.: Deci, m-am retras din activitatea competiţională pentru că… am crezut că nu mai pot continua la acelaşi nivel. Ajunsesem la o oboseală psihică, mai mult decât fizică. Pentru că problemele de sănătate, pe care le-am avut, le-am depăşit, şi nu ele au fost motivul pentru care am renunţat.
JCS: Laşi în urmă o carieră deosebită, după o muncă în care talentul, profesionalismul şi pasiunea, te-au condus spre performanţe notabile. Vrei să punctezi câteva?
I.P.: Consider că cele mai bune, mai importante rezultate au fost următoarele: locul cinci în proba de 4×400 m plat, cu echipa României, la Campionatele Mondiale de atletism de la Valencia (martie 2008); locul doi cu ştafeta de 800 m+600 m+400 m+200 m (eu am alergat în schimbul de 600 m plat), la Campionatele Europene de atletism în sală, pe echipe, în Franţa, la Lievin (2006); locul trei cu echipa României, la aceeaşi competiţie; locul opt la 4×400 m plat, la Campionatul European pe echipe-Superligă, de la Malaga, Spania.
JCS: Iar ca bilanţ de carieră?
I.P.: Am obţinut peste 20 de medalii sau clasări pe podium, la campionate balcanice, competiţii internaţionale şi Grand-Prix-uri. De asemenea, mă mândresc, dar cu modestie, cu peste 60 de medalii cucerite la campionatele naţionale, campionate universitare şi şcolare.
JCS: În urma acestor rezultate ai fost răsplătită cu titlul de maestru al sportului. Şi ai lucrat cu actual antrenor federal.
I.P.: Eu, în toată cariera, am avut un singur antrenor. Şi anume, domnul profesor Cristian Dragomir, un profesionist adevărat, unul dintre cei mai buni antrenori din România. De la care am învăţat foarte multe, şi încă mai învăţ.
JCS: Despre viitor, despre cele două fronturi, antrenor şi viitoare soţie?
I.P.: Fronturile se intersectează, fiindcă eu şi Marian am făcut sport şi ştim ce înseamnă viaţa de sportiv şi de antrenor. Sunt convinsă că atunci când vom deveni o familie cu acte în regulă, probabil anul viitor, ne va fi chiar mai uşor. Pe plan personal, fireşte, ne dorim să ne bucurăm de copii. Important este să fim sănătoşi. Vreau să mă perfecţionez, să continui munca în echipă, şi să antrenez sportivi care vor cu adevărat să facă atletism, măcar atât cât mi-am dorit eu.
Marius Moraru